Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc 27.05.2026

Președinta Maia Sandu i-a acordat, din nou, cetățenia Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc 27.05.2026
Jurnal românesc 27.05.2026

, 27.05.2026, 11:00

Președinta Maia Sandu i-a acordat, din nou, cetățenia Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. Anunțul a fost făcut de șefa statului într-o postare pe Facebook, în care a evidențiat sprijinul constant oferit de fostul lider de la București Republicii Moldova de-a lungul anilor. „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”, a declarat Maia Sandu. Traian Băsescu a primit cetățenia Republicii Moldova prin decret al președintelui Nicolae Timofti, semnat în iunie 2016. La începutul anului 2017, următorul președinte, Igor Dodon, a semnat, la rândul său, un decret prin care i-a retras cetățenia lui Traian Băsescu. Acesta a atacat în instanță documentul, dar Curtea Supremă de Justiție a refuzat să îi examineze cererea și a decis că solicitarea respectivă este de competența Judecătoriei Chișinău. Igor Dodon a susținut, într-un interviu acordat în 2018, că Traian Băsescu a devenit cetățean moldovean prin încălcarea legii. În cazul soţiei fostului preşedinte român, Maria, care a primit şi ea cetăţenia Republicii Moldova, preşedintele Dodon nu a decis să emită un decret prin care să i-o retragă.

 

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează, împreună cu Asociația Obștească „Ethos Cultural Moldova”, concertul extraordinar „In Memoriam Maria Cebotari – punte culturală între Chișinău și Viena”, dedicat memoriei uneia dintre cele mai importante personalități ale artei lirice europene. Evenimentul va avea loc pe data de 4 iunie, la Sala cu Orgă din Chișinău. Concertul reprezintă un omagiu adus sopranei Maria Cebotari, artistă emblematică născută în spațiul basarabean, care a cunoscut consacrarea pe marile scene lirice europene și a devenit un simbol al excelenței culturale și al dialogului artistic între spații culturale europene. Seara va include o prelegere dedicată vieții și creației Mariei Cebotari, realizată cu sprijinul Academiei de Științe a Republicii Moldova, urmată de un recital liric susținut de artiști invitați din Republica Moldova, România și din importante centre muzicale europene. În program vor fi interpretate arii și duete din opere celebre semnate, printre alții, de Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Georges Bizet și Richard Strauss. Pe scenă vor evolua soprana Diana Alexe (Viena), mezzosoprana Samia Saleh (Basel), tenorul Andrei Petre (București) și baritonul Sergiu Garabajii (Chișinău).

 

Zece teatre şi companii teatrale din România şi Republica Moldova vor aduce în faţa publicului de la Suceava spectacole valoroase în cadrul Festivalului Internaţional „Zilele Teatrului Matei Vişniec”. Ajuns la a 10-a ediție, acesta va avea loc în perioada 5-12 iunie. Programul va include, de asemenea, instalaţii artistice inedite, conferinţe, ateliere, precum și un concert extraordinar de violoncel, parte a CellEAST, primul festival internațional din România dedicat violoncelului. Cunoscutul jurnalist, poet și dramaturg Matei Vişniec, originar din județul Suceava, trăiește și scrie în prezent în Franța. În 1987, piesa „Caii la fereastră” i-a fost interzisă de către regimul comunist din România cu doar o zi înainte de premiera programată la Teatrul Nottara din București. Drept urmare, Matei Vişniec a cerut azil politic în Franţa. Stabilit la Paris, a obținut cetățenia franceză în 1993, devenind unul dintre cei mai jucați dramaturgi din lume și o voce marcantă a literaturii europene. Cea mai mare parte a operei sale a văzut lumina tiparului în Franţa. Piesele sale sunt jucate în peste 50 de ţări din întreaga lume (între care Franţa, Polonia, Rusia, Olanda, Elveţia, Germania, Canada, Belgia, Italia, SUA, Austria, Finlanda, Republica Moldova etc.) şi traduse în peste 20 de limbi.

 

Cu sprijinul ICR Stockholm, ansamblul Codex va concerta, pentru prima dată, în cadrul prestigiosului Festival de Muzică Veche din capitala Suediei. Evenimentul va avea loc în data de 4 iunie, la Biserica Finlandeză din centrul vechi al Stockholm-ului, lângă Palatul Regal, și se desfășoară sub semnul a două aniversări: 25 de ediții ale festivalului suedez și 30 de ani de la înființarea ansamblului de muzică veche Codex. Programul va include muzică din secolele XVII–XIX din Codex Caioni (1634-1671) și din alte surse transilvănene. Lucrarea Codex Caioni a fost compusă de călugărul franciscan Joannes Kajoni, recunoscut ca organist, constructor de orgi, compozitor, traducător, tipograf, colecționar de cărți și botanist. Colecția muzicală care a dat și numele Codex conține repertoriul popular transilvănean de la mijlocul secolului al XVII-lea. Formația de muzică veche Codex a fost fondată în toamna anului 1996 de profesori și studenți ai Departamentului de Muzică al Universității Transilvania din Brașov. Festival de Muzică Veche din capitala Suediei este cel mai mare eveniment internațional din țările nordice dedicat muzicii antice, baroce, renascentiste și medievale. Acesta evidențiază diversitatea muzicii vechi și oferă în fiecare an o selecție bogată de lucrări din întreaga lume, cu artiști suedezi și internaționali de renume.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc 27.05.2026
Jurnal românesc – 24.07.2026
Jurnal românesc vineri, 24 iulie 2026

Jurnal românesc – 24.07.2026

Ambasada României în Statele Unite a anunţat încheierea proiectului ’50 States, One Community’, derulat timp de aproape cinci ani în...

Jurnal românesc – 24.07.2026
Jurnal Românesc – 23.07.2026
Jurnal românesc joi, 23 iulie 2026

Jurnal Românesc – 23.07.2026

Operatori economici din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia muncitorilor români 129 de locuri de muncă, în această săptămână, prin...

Jurnal Românesc – 23.07.2026
Jurnal românesc – 22.07.2026
Jurnal românesc miercuri, 22 iulie 2026

Jurnal românesc – 22.07.2026

Premierul interimar Ilie Bolojan i-a transmis, marţi, un mesaj de felicitare lui Vasile Tofan, noul prim-ministru al Republicii Moldova, context în...

Jurnal românesc – 22.07.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 21 iulie 2026

Jurnal românesc – 21.07.2026

Cea de-a XXIX-a sesiune a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România a avut loc, recent, la München....

Jurnal românesc – 21.07.2026
Jurnal românesc luni, 20 iulie 2026

Jurnal românesc – 20.07.2026

Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă a găzduit la Parlamentul European evenimentul ‘Nu eşti singur afară!’...

Jurnal românesc – 20.07.2026
Jurnal românesc vineri, 17 iulie 2026

Jurnal românesc – 17.07.2026

Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste între 16 și 26 de ani să participe la selecția anuală pentru Orchestra...

Jurnal românesc – 17.07.2026
Jurnal românesc joi, 16 iulie 2026

Jurnal românesc – 16.07.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de compasiune pentru apropiaţii victimelor incendiului care a avut loc la Bruxelles. ‘Am fost...

Jurnal românesc – 16.07.2026
Jurnal românesc miercuri, 15 iulie 2026

Jurnal românesc – 15.07.2026

Filarmonica „Paul Constantinescuˮ Ploieşti anunţă obţinerea unei noi finanţări din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni,...

Jurnal românesc – 15.07.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company