Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal Românesc – 31.10.2022


Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal Românesc – 31.10.2022
Jurnal Românesc – 31.10.2022

, 31.10.2022, 10:49


Aproape 10 milioane de români au primit mesaje de avertizare de la autorităţile din România atunci când au ajuns în state în care vieţile sau integritatea fizică le-ar fi putut fi puse în pericol, în cei 10 ani de la inaugurarea sistemului de alerte prin SMS al Ministerului Afacerilor Externe, a afirmat vicepreşedintele Senatului, Robert Cazanciuc. El a amintit că totul a început de la cazul unui român recuperat dintr-o zonă controlată de grupări paramilitare din jungla sud-americană, printr-un efort uriaş depus de trei state europene.


„De la începutul anului 2012 şi până în septembrie 2022 au fost transmise aproape 9.750.000 de mesaje text de avertizare cu privire la perspectiva înrăutăţirii sau agravării condiţiilor de securitate, sociale sau incidente cu potenţial vătămător din 116 state, proiectul debutând cu un număr de 29 de state”, a spus Cazanciuc.


Acesta a explicat că datele provin dintr-un răspuns transmis de Ministerul de Externe la o interpelare privind stadiul proiectului „Călătoreşte în siguranţă! Un SMS îţi poate salva viaţa!”. Vicepreşedintele Senatului a povestit că între beneficiarii acestui sistem se numără şi ambasadorul Olandei la Bucureşti, care, aflat în concediu într-o ţară africană, a primit o astfel de informare, iar la întoarcerea în România a solicitat ca o echipă consulară de la Haga să fie primită pentru a vedea cum funcţionează sistemul de avertizare din România.




Parohia Ortodoxă Romană „Sfânta Muceniță Pelaghia” din orăşelul italian Montecatini Terme desfăşoară un proiect de renovare a şcolii „Sfântul Iacob” din localitatea montană San Quirico – Pescia din Toscana, scrie revista Rotalianul. Scopul este transformarea acestui vechi edificiu într-un spaţiu în care se vor desfăşura activităţi sociale, culturale, educative, civice şi religioase dedicate copiilor, tinerilor şi deopotrivă adulţilor. Reprezentanţii bisericii au lansat un apel către membrii comunităţii româneşti din regiune pentru a ajuta cu donaţii de bani sau cu materiale de construcţii, mobilier, rechizite şcolare sau aparatură electronică. Circa 84.000 de români trăiau în Toscana la finele anului trecut, potrivit Ambasadei României la Roma.




Asociația „Basarabia” a românilor din regiunea ucraineană Odesa a solicitat Primăriei oraşului Odesa redenumirea unei străzi din centrul istoric în cinstea poetului național al românilor Mihai Eminescu. Agenţia BucPress scrie că, în aşteptarea unei decizii a municipalităţii, reprezentanţii asociaţiei îi invită pe etnicii români din regiune să susțină inițiativa inclusiv prin trimiterea de scrisori către primăria orașului și comisia istorico-toponimică, cea care va dezbate această propunere.


N-ar strica nici scrisori de sprijin oficiale și de prin România și Republica Moldova”, a spus preşedintele organizaţiei, Anatol Popescu. Asociaţia „Basarabia” este o organizație neguvernamentală şi nonprofit, care reprezintă interesele comunității românești din sudul Basarabiei, membru-fondator al Consililului Național al Românilor din Ucraina. Cererea acesteia vine în contextul în care în ţara vecină o serie de primării au inițiat redenumirea străzilor și revenirea la denumirile istorice, în cadrul unei campanii de derusificare începută după invazia Ucrainei de către Rusia.




Proiectul cinematografic de lungmetraj „Monarh” face parte din cele opt selectate să participe la European Genre Forum, un amplu program de formare pentru profesioniștii emergenți din domeniul filmului. Echipa românească, alcătuită din regizorul Dan Radu Mihai şi producătorul Livia Rădulescu, participă la atelierele „Producing Lab”, ce are loc până pe 2 noiembrie în cadrul Imagine Film Festial din Amsterdam și „Marketing and Packaging Lab”, care se va desfăşura în perioada 21- 23 noiembrie la Black Nights Film Festival din Tallinn.


„Monarh” are formatul unui basm postmodern şi se înscrie în categoria comediei science-fiction. Dan Radu Mihai este scriitor și regizor cu o vastă experiență în domeniul publicității. A regizat mai multe scurtmetraje și reclame, iar creaţiile sale au fost selectate în peste 20 de festivaluri internaționale de profil. Livia Rădulescu a intrat în producția de film în 2016. De atunci, a lucrat ca producător independent, în proiecte precum „Balaur” de Octav Chelaru sau „The Story of a Summer Lover”, regizat de Paul Negoescu. A co-fondat FILM+, un atelier regional destinat regizorilor emergenți, şi este implicată în organizarea festivalului One World Romania.






RadioRomaniaInternational · Jurnal Romanesc – 31.10.2022

Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 19 iunie 2026

Jurnal românesc – 19.06.2026

În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la o entitate privată a cărei titulatură induce ideea că ar derula...

Jurnal românesc – 19.06.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 18 iunie 2026

Jurnal românesc – 18.06.2026

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea studiului de...

Jurnal românesc – 18.06.2026
Jurnal românesc – 17.06.2026
Jurnal românesc miercuri, 17 iunie 2026

Jurnal românesc – 17.06.2026

Banca Transilvania a lansat o campanie de shopping bancar online dedicată românilor din diaspora, intitulată „Acasă e oriunde simţi că se...

Jurnal românesc – 17.06.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 16 iunie 2026

Jurnal românesc – 16.06.2026

Ambasada României în Austria a găzduit, recent, un eveniment cultural dedicat prezenței românești la Viena de-a lungul istoriei: a fost...

Jurnal românesc – 16.06.2026
Jurnal românesc luni, 15 iunie 2026

Jurnal românesc – 15.06.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a deschis sesiunea de înscrieri pentru a 17-a ediţie a Programului de Tabere ARC şi pune la...

Jurnal românesc – 15.06.2026
Jurnal românesc vineri, 12 iunie 2026

Jurnal românesc – 12.06.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul de decorare a Alianţei Românilor din Cipru. În semn de apreciere pentru angajamentul faţă de...

Jurnal românesc – 12.06.2026
Jurnal românesc joi, 11 iunie 2026

Jurnal românesc – 11.06.2026

Locuinţele a trei familii de români din Belfast, provincia britanică Irlanda de Nord, au fost vandalizate, în contextul violenţelor din oraş,...

Jurnal românesc – 11.06.2026
Jurnal românesc miercuri, 10 iunie 2026

Jurnal românesc 10.06.2026

Raiffeisen Bank lansează un pachet de cont curent şi beneficii creat special pentru românii care trăiesc şi muncesc în străinătate, potrivit...

Jurnal românesc 10.06.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company