Parada militară care va fi organizată, duminică, de Ziua Naţională a României, în zona Arcului de Triumf din Bucureşti va fi impresionantă -- dă asigu…
În grupa E a Ligii Europa la fotbal, echpa ucraineană Dniepr Dnepropetrovsk a învins pe Pandurii Târgu Jiu cu 4-1.
Summitul de la Vilnius, unde Georgia şi Republica Moldova vor parafa acorduri de asociere şi de liber-schimb cu UE, dă un semnal că, în pofida tuturor obstacolelor, structurile comunitare vor continua să se extindă spre Est.
In România, autorităţile au soluţionat cele mai importante revendicări ale sindicaliştiilor din Sănătate şi au evitat declanşarea grevei generale anunţată pentru joi, 28 noiembrie.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat Legea care aduce modificări în domeniul serviciilor consulare şi al taxelor percepute pentru presta…
Radio România este singura instituţie românească amintită de premierul Li Keqiang în discursul său în plenul Parlamentului de la Bucureşti.
Actualitatea fotbalistică românească este dominată de jocurile echipelor româneşti în cupele europene şi de anunţata revenire a lui Adrian Mutu în fotbalul românesc.
Sprijinirea centrelor de învăţare a limbii chineze în România şi promovarea valorilor culturale româneşti la Beijing, alături de un viitor turneu al Orchestrei Naţionale Radio în China, reprezintă priorităţi ale diplomaţiei chineze.
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, i-a solicitat premierului britanic, David Cameron, să respingă atitudinile "xenofobe, populiste şi uneori…
Reuniunea de la Bucureşti a premierilor din China şi Europa Centrala şi de Est s-a încheiat cu adoptarea documentului Bucureşti, linii directoare (Bucharest Guidelines) care prevede promovarea investiţiilor şi a cooperării economice.
Pentru iubitorii de Bucureşti şi de proză cu atmosferă care ne întoarce în timp în 1897 – aşa cum spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu – Ioana Pârvulescu scotea, în 2009, romanul “Viaţa începe vineri.
Bucureştiul, capitala României, a fost, săptămâna trecută, pentru bowling, principalul punct de atracţie la nivel european.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) informează participanţii la trafic că se înregistrează precipitaţii sub form…
Prezent la Bucureşti pentru a participa la Forumul Economic China-Europa-Centrala si de Est, premierul chinez Li Keqiang a analizat cu omologul său român, Victor Ponta, domeniile de colaborare între cele două ţări.
Pe fondul apropierii datei de 1 ianuarie 2014, când piaţa muncii urmează să se liberalizeze complet pentru români şi bulgari, politicieni din Marea Britanie fac demersuri pentru prelungirea cu încă cinci ani a restricţiilor.