MAE: Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis un cod roșu de vreme nefavorabilă, din cauza prezenței unui front atmosferic de presiune scăzută, care va antrena mase de aer rece în majoritatea regiunilor, în intervalul 4 - 6 septembrie 2023.
Ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, a efectuat luni o vizită oficială la Berlin, în cadrul căreia a avut întrevederi cu omologul german, Annalena Baerbock, şi consilierul pentru afaceri europene al cancelarului federal german, Undine Ruge.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat, luni, la ceremonia prilejuită de plecarea lotului de militari răniţi ai Armatei României la Invictus Games 2023.
The second parliamentary session of this year brings several important bills on the table of Romanian senators and deputies.
A doua sesiune parlamentară din acest an aduce pe masa senatorilor şi deputaţilor români mai multe proiecte de lege importante.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că duminică, 03.09.2023, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 164.433 de persoane de persoane, dintre care 14.415 cetăţeni ucraineni.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea continuă în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea continuă în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului....
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut, în primele şapte luni din 2023, cu 2,2%, comparativ cu perioada...
A fost cea mai călduroasă vară, recunosc specialiștii. Argumentele vin din statistici clare, din măsurători de mai bine de un secol.
Numărul oamenilor bolnavi de COVID-19 a crescut într-un ritm destul de alarmant, a avertizat managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi
Bibliotecarul român Avram Iancu şi-a încheiat, vineri, cursa de înot pe Rin, prin care a dorit să susţină, în felul său, importanţa aderării României la Spaţiul Schengen.
O (nouă) tragedie românească / Reorganizarea Poliţiei române / Reuniunea Diplomaţiei / Festivalul ENESCU, la a 26-a ediţie
Prima vizită oficială a premierului Marcel Ciolacu la Bruxelles după preluarea mandatului de şef al Executivului român a debutat, vineri, printr-o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel
The authorities will provide financial aid to the victims of the Crevedia explosions and their families