Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile legislative
Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile legislative din Germania, conform sondajelor la ieșirea de la urne.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Eugen Cojocariu, 24.09.2017, 19:34
Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile legislative desfășurate duminică în Germania, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne.
Conservatorii CDU-CSU sunt creditaţi cu 32,5% – 33,5%, cu circa 12 procente în fața social-democraților (SPD), care au înregistrat un record negativ (20-21%), în timp ce extrema dreaptă devine a treia forță politică, fiind cotată în aceste sondaje cu circa 13% din voturi.
Dacă aceste procente vor fi confirmate de numărarea voturilor, Uniunea Creștin-Democrată — Uniunea Creștin-Socială (CDU-CSU) s-ar afla totuși sub recordul negativ al cancelarului Merkel, de 33,8% în anul 2009.
Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Martin Schulz ar înregistra cel mai slab rezultat după anul 1945. Într-o primă reacție după aceste estimări, social-democrații au anunțat că nu vor reconstitui cu CDU-CSU actuala coaliție guvernamentală și vor intra în opoziție.
Formațiunea de extremă-dreapta antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), intră în premieră în Parlamentul federal, cu un scor peste așteptări, dar cooptarea ei într-o coaliție este extrem de improbabilă.
În condițiile intrării SPD în opoziție, Angela Merkel ar urma să negocieze o coaliție cu liberalii din FDP, care au circa 10% în sondaje, însă numărul mandatelor ar putea fi insuficient pentru o majoritate, astfel că pot intra în calcule pentru o coaliție și Verzii precum și Partidul de Stânga, ambele având circa 9% în sondajele la ieșirea de la urne.