Măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței în școli
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în școli.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Mariana Chiriță, 24.10.2026, 11:14
Premierul Luca Niculescu a condus, vineri, la guvern, prima ședință a grupului de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, în urma incidentelor grave din ultimele zile, în care au fost implicați elevi de la școli din Bistrița și Piteşti. La Timișoara, un elev de clasa a șaptea s-a fotografiat în clasă cu un cuțit în mână și a postat imaginea pe rețele sociale.
Autoritățile trebuie să asigure protecția celor trei milioane de elevi din cele aproximativ 6.000 de unități de învățământ din țară.
„Cei aproape 3 milioane de elevi care învață zilnic în aproape 6000 de unități școlare din România trebuie să aibă protecția necesară din partea autorităților. Am stabilit, astăzi, un set de măsuri urgente ca răspuns la gravitatea evenimentelor din această perioadă. Asigur părinții, elevii și cadrele didactice că toate instituțiile responsabile le sunt alături pentru a face față acestui fenomen care a luat amploare”, a spus Luca Niculescu.
Printre măsurile anunțate după ședință se numără întărirea pazei la intrările și în incinta unităților de învățământ, prin suplimentarea personalului de securitate și extinderea sistemelor de supraveghere și control; crearea un mecanism de reacție rapidă care va reuni reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii; creșterea numărului de consilieri psihologici școlari și pregătirea cadrelor didactice pentru identificarea timpurie a riscurilor de violență și radicalizare în rândul elevilor.