Președintele Nicușor Dan salută adoptarea legii privind drepturile educaționale ale minorităților naționale din Ucraina
Președintele României, Nicușor Dan, a salutat marți, 13 octombrie, promulgarea de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a modificărilor legislative care vizează dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Florenta Zaharescu, 13.10.2026, 16:39
Președintele României, Nicușor Dan, a salutat marți, 13 octombrie, promulgarea de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a modificărilor legislative care vizează dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, șeful statului a subliniat că noile prevederi consolidează cadrul legal pentru utilizarea în școli a limbilor minorităților naționale care sunt și limbi oficiale ale Uniunii Europene, fără a exclude limba ucraineană din procesul educațional.
„Considerăm că, în acest fel, Ucraina își consolidează poziția de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, un proces pe care România îl sprijină ferm.”, adaugă preşedintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan a precizat că autoritățile române vor continua dialogul cu reprezentanții comunității românești și cu cei ucraineni pentru ca noile prevederi să fie aplicate efectiv, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea copiilor români de a studia în limba maternă la nivel liceal.
„Noile dispoziții legale clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul orelor.
Vom lucra în continuare alături de comunitatea noastră şi de autoritățile ucrainene pentru ca implementarea legislației să ofere copiilor români posibilitatea de a învăța în limba maternă, inclusiv în ciclul liceal.
Pentru etnicii românii din Ucraina și pentru familiile lor, această chestiune nu este una abstractă. Este vorba despre limba în care copiii învață, despre păstrarea identității și despre transmiterea unei moșteniri culturale de generații.”
„Vom continua dialogul onest cu Ucraina, cu convingerea că rezultatele cooperării noastre vor fi din ce în ce mai bune, în beneficiul ambelor țări. România își promovează activ interesele, între care drepturile românilor de pretutindeni ocupă un rol preeminent.”, încheie președintele României.