Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc într-un ritm îngrijorător, evoluţia fiind determinată în special de mărfurile din China. Negociatorul-şef pentru politici comerciale al Uniunii afirmă că sectoarele unde se observă o creştere susţinută şi anormală a importurilor includ utilajele, textilele, metalele comune şi produsele chimice.
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o aşteptau de ani de zile. Banii vor proveni din Facilitatea Europeană pentru Pace, un fond utilizat de statele membre pentru a finanţa asistenţa militară acordată ţărilor din afara blocului comunitar. De asemenea, din acest fond este rambursată guvernelor din Uniunea Europeană contravaloarea ajutorului militar pe care l-au furnizat.
Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forţei de muncă, pentru a garanta drepturi sociale clare pentru toţi, oriunde în Uniune, indiferent de spaţiul în care aleg să locuiască şi să muncească. Măsurile le vor permite lucrătorilor să îşi dovedească şi să îşi revendice drepturile în materie de securitate socială şi de asigurări de sănătate, iar calificările lor vor fi recunoscute oficial acolo unde profesia este reglementată.
Atingerea, până în 2030, a obiectivului de pregătire pentru apărare rămâne dificilă, în pofida planurilor ambiţioase ale Uniunii Europene şi a majorării cheltuielilor dedicate în blocul comunitar – relevă concluziile unui raport publicat de Curtea de Conturi Europeană, care examinează transformările apărute în politica de apărare după 2020. Auditorii observă o schimbare de paradigmă: accentul s-a deplasat de la răspunsul la crize către consolidarea capacităţii de apărare a ţărilor membre şi către o abordare mai structurată la nivelul Uniunii.
Uniunea Europeană îşi suspendă importurile de carne de pasăre şi de vită din Brazilia, precum şi de ouă şi miere, în aşteptarea unor garanţii din partea acesteia privind respectarea normelor sanitare. Într-o primă fază, Bruxellesul a refuzat să ofere un calendar pentru reluarea importurilor.
Comisia Europeană a amendat gigantul american din domeniul tehnologiei Google cu 890 de milioane de euro, după ce a constatat nerespectarea de către companie a Regulamentului privind pieţele digitale. Compania este acuzată că a favorizat propriile servicii pe Google Search şi că a instituit restricţii pentru întreprinderi, în vederea direcţionării consumatorilor către canale alternative, adesea mai ieftine, de achiziţionare pe Google Play.
Ucraina primeşte o primă tranşă de ajutor militar de aproape 4 miliarde de euro din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene pentru Kiev în volum total de 90 de miliarde de euro. Banii sunt destinaţi achiziţionării de drone, a subliniat Comisia Europeană.
Comisia Europeană a prezentat un pachet financiar pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană, estimând la circa 3,2 miliarde de euro costul integrării ţării pe perioada bugetară 2028-2034. Documentul propus stabileşte dispoziţiile bugetare care s-ar aplica Muntenegrului încă din prima zi a aderării şi reprezintă un pas oficial spre închiderea capitolului 33, şi anume, „dispoziţii financiare şi bugetare” din negocierile de aderare.
Primul acord tripartit semnat vreodată de Uniunea Europeană, pentru a stimula stocarea energiei, a fost semnat la Luxemburg. Comisia a reunit o serie de miniștri europeni de resort, dezvoltatori și producători de stocare, dezvoltatori de energie din surse regenerabile, industrii consumatoare de energie și instituții financiare.
De la 1 iulie, Irlanda preia conducerea Consiliului Uniunii Europene într-un moment extrem de complex din punct de vedere geopolitic. Sub sloganul „Forța prin unitate”, Dublinul nu își propune doar o gestionare administrativă de rutină, ci o aliniere pragmatică la Agenda Strategică a Uniunii 2024–2029. Într-o Europă prinsă între defensiva militară și pierderea competitivității pe piețele globale, agenda Irlandei refuză promisiunile abstracte și mizează pe trei piloni: economie de șoc, securitate hibridă și o extindere istorică a blocului comunitar.
Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu creşterea accentuată a costurilor îngrăşămintelor şi pentru a sprijini securitatea alimentară a Europei. În ultimele luni, tensiunile geopolitice şi perturbările lanţurilor de aprovizionare au dus la creşterea preţurilor îngrăşămintelor în Europa. În acest context, Bruxellesul a propus două măsuri concrete.
Liderii europeni subliniază „imperativul geostrategic” al extinderii blocului comunitar către Balcanii de Vest, evocând ideea „integrării treptate”, pentru a revitaliza procesul pe care unele ţări îl așteaptă de peste 15 ani. Muntenegrul și Albania apar din ce în ce mai mult ca lideri pentru aderarea la Uniunea Europeană, cu Podgorica cap de afiş, în 2028.
Comisia Europeană a amendat gigantul chinez de comerţ electronic Temu cu 200 de milioane de euro, pentru că a permis vânzarea de produse ilegale către consumatorii europeni, inclusiv jucării periculoase pentru bebeluşi şi încărcătoare defecte. Potrivit Comisiei, Temu şi-a încălcat astfel obligaţiile de protecţie a consumatorilor, impuse marilor platforme online prin Regulamentul privind Serviciile Digitale.
Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai statelor membre au ajuns la un acord provizoriu pentru punerea în aplicare a acordului comercial încheiat vara trecută cu Statele Unite – a anunţat preşedinţia cipriotă a blocului comunitar, după o noapte întreagă de negocieri intense la Strasbourg. Anterior, preşedintele american Donald Trump a ameninţat Bruxelles-ul cu noi taxe vamale dacă ratificarea acestui acord nu va avea loc înainte de 4 iulie.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Italia are dreptul de a impune ca editorii de presă să primească o remuneraţie echitabilă din partea platformelor online care le utilizează conţinuturile. „Această decizie va deschide calea unor negocieri mai echitabile cu platformele online care au abuzat de poziţia lor dominantă” – a răspuns Consiliul European al Editorilor, într-un comunicat.