În Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la economia albastră şi rolul important pe care îl au sectoarele pescuitului şi acvaculturii.
Comisia Europeană a trimis Parlamentului European, în luna mai 2022, o comunicare privind abordarea globală a cercetării și inovării. Aceasta face parte din strategia Europei de cooperare internatională, într-o lume în schimbare.
În Parlamentul European au avut loc dezbateri pentru punerea în aplicare a legislaţiei privind calitatea vieţii animalelor.
Comisia a lansat Kohesio, o platformă publică online care adună informaţii despre 1,5 milioane de proiecte.
Punerea în aplicare a politicii de coeziune a Uniunii Europene, cât mai curând posibil, depinde de colaborarea dintre Comisia Europeană şi guvernele statelor membre.