Câteva sute de persoane au protestat din nou în Piața Victoriei împotriva Guvernului.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, cu ocazia Zilei Naționale, decretele de decorare a unor consuli onorifici ai României în Marea Britanie.
Autoritățile române au reacționat după ce un imobil locuit și de români a fost incendiat în Germania.
Românii continuă să aibă încredere în Uniunea Europeană, este concluzia unui sondaj de opinie privind cei 10 ani de la aderarea României la UE.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a participat la inaugurarea celei mai noi reprezentanțe oficiale a României în Italia, Consulatul General de la Bari.
Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură Radio România 2017 s-a încheiat.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu s-a întâlnit cu vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič și comisarul european Elżbieta Bieńkowska.
Se lansează TAXEDU, proiectul pilot privind educația fiscală, inițiat de actualul ministru pentru afaceri europene Victor Negrescu.
Noi proteste au avut loc în Bucureşti şi alte oraşe împotriva măsurilor fiscale anunţate de Guvern şi a modificării legilor justiţiei.
Dragi prieteni, RRI continuă tradiţionala sa anchetã de opinie printre ascultãtori şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale.
Secretarul de stat american Rex Tillerson se află în România, el oprindu-se la București la întoarcerea din călătoria pe care a efectuat-o în Asia.
De la 1 decembrie 2017, Canada intenționează să elimine cerința obligativității vizelor pentru cetățenii români pentru șederi de maxim 6 luni în scop turistic.
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit cu Monseniorul Paul Richard Gallagher, Ministrul de externe al Vaticanului.
Mii de persoane au protestat în București și mai multe orașe față de proiectul de modificare a legilor justiției și a OUG de modificare a Codului Fiscal.
Ministrul de externe Teodor Meleşcanu a acordat un interviu în exclusivitate postului nostru de radio.