Turiștii europeni benificiază de drepturi sporite la achizționarea unui pachet de vacanță, inclusiv despăgubirea integrală în cazul insolvenței companiei de turism.
Zeci de mii de automobile diesel la mâna a doua părăsesc Germania, iar România este unul dintre principalii clienți din interiorul UE, în ciuda poluării excesive.
Simona Halep o învinge din nou pe Sloane Stephens și este din nou câștigătoare a trofeului Rogers Cup de la Montreal, Canada.
Mii de persoane au protestat pentru a treia zi consecutiv împotriva guvernului PSD-ALDE.
Protestele continuă, sâmbătă, la București și în alte mari orașe din țară.
Seceta din nordul și vestul Europei a compromis culturile de cereale, ceea ce a dus la creșterea prețului grâului pe piețele europene.
România se află printre primele state europene la producția de bere care a ajuns la 41 de miliarde de litri în întreaga Uniune Europeană.
Macedonenii sunt chemați la urne peste două luni, pentru a spune dacă sunt de acord cu aderarea la NATO și Uniunea Europeană, sub numele Macedonia de Nord.
Incendiul din Grecia a ucis zeci de persoane și a produs importante pagube materiale, iar statele UE nu au ezitat să sprijine elenii.
Uniunea Europeană a lansat noi patru sateliți și este foarte aproape de finalizarea constelației Galileo.
România va ajunge în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și pentru netranspunerea directivei europene privind spălarea banilor.
Uniunea Europeană și Japonia au semnat un acord ce va crea o zonă comercială deschisă pentru mai mult de 600 de milioane de persoane.
Problema imigrației ilegale și securitatea frontierelor europene sunt priorități pentru Austria pe timpul președinției Consiliului UE.
Uniunea Europeană continuă să își consolideze frontierele și va implenta un nou sistem de identificare a cetățenilor non-UE, scutiți de viză, ce pot reprezenta un pericol.
Parlamentul European a respins joi o reformă controversată privind drepturile de autor, dezaptobată de giganții platformelor sociale, dar și de militanții pentru libertatea de exprimare