Pentru a limita migraţia ilegală, Polonia a introdus, în iulie, controale temporare, urmând exemplul mai multor guverne din Uniunea Europeană (UE).
Organizat prima dată, pe 31 martie 2007, în Australia, la Sydney, Earth Hour a devenit, din 2008, o mişcare globală.
În capitala României se desfăşoară, astăzi, a a XVI-a ediţie a "Marşului pentru Viaţă".
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 3:00 va deveni ora 4:00.
ICR: Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuși, organizată în Germania în ultimele decenii, are loc, între 20 martie și 9 august 2026, la Neue Nationalgalerie din Berlin
MAE: Asociațiile transportatorilor de marfă din Bosnia şi Herţegovina au anunțat acțiuni de protest la punctele de trecere a frontierei spre/dinspre țările vecine din spațiul Schengen, începând cu data de 23 martie 2026
Un marinar este mort, iar patru sunt daţi dispăruţi.
Traficul aerian de pe aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg a fost oprit miercuri dimineața, din cauza grevei sindicatului Verdi.
Diversitatea etnică, culturală și lingvistică reprezintă una dintre marile valori ale societății românești, a transmis ministrul român de Externe, Oana Țoiu, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Între 10 martie – 31 martie 2026 (ora 11:00), călătorii pot cumpăra bilete Interrail Global Pass sau Interrail One Country Pass cu 15% reducere.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică, 15 martie 2026, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Publicul bulgar va putea asculta Orchestra Națională Simfonică a României, invitată în cadrul Festivalului Internațional March Music Days 2026.
MAE: În după-amiaza zilei de 13 martie şi începutul nopţii de 14 martie, a fost detectat un atac cibernetic de tip Distributed Denial of Service (DDoS) care a vizat platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro
Sunt analizate mai multe propuneri, inclusiv reducerea accizelor, ajutoare de stat și repornirea rafinăriei Petrotel-Lukoil.
DSU: România acordă asistență gratuită Republicii Moldova, în contextul situației de urgență generate de deversarea unor substanțe poluante în Nistru.