Comitetul European al Regiunilor și UNICEF au semnat un acord pentru a sprijini incluziunea copiilor din Ucraina. Cele două organizații vor sprijini administrațiile locale și regionale în implementarea măsurilor de protecție a copilului și de integrare so
Comisia pentru Piața Internă și cea pentru Libertăți Civile din Parlamentul European au adoptat un proiect cu valoare de mandat de negociere privind primele reguli pentru utilizarea inteligenței artificiale.
Comisia Europeană a stabilit mai multe recomandări pentru a combate piratarea online a transmisiilor în direct de la marile evenimente sportive sau culturale.
Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au continuat să crească semnificativ în semestrul doi din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021.
Statele Unite ale Americii vor trimite, anul acesta, Uniunii Europene 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale lichefiate, pentru a reduce dependenţa blocului comunitar de energia din Rusia, ţară supusă sancţiunilor drastice ale Bruxelles-ului
Peste 60 la sută din bugetele gospodăriilor din majoritatea ţărilor Uniunii Europene, printre care şi România, au fost cheltuite pentru consumul locuinţelor, alimente şi transport, arată cel mai nou raport Eurostat, care a luat în calcul cifre din 2020.
Comisia Europeană a stabilit un set de acțiuni care să îmbunătăţească accesul statelor membre la o aprovizionare sigură şi diversificată cu materii prime critice, indispensabile pentru sectoare strategice precum industria digitală sau de apărare
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, desfăşurat zilele trecute la Bruxelles, a fost un nou prilej pentru România de a încerca să repună pe tapet aderarea la spaţiul Schengen.
Liderii provinciei Kosovo şi Serbiei au convenit, săptămâna aceasta, la Bruxelles, asupra unui acord, mediat de Uniunea Europeană
Eurodeputaţii au votat, ieri, o rezoluţie prin care cer Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii Europene ca negocierile de aderare a Republicii Moldova şi Ucrainei la blocul comunitar să înceapă anul acesta.
Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit previziunile economice pentru acest an. Se preconizează că atît economia Uniunii Europene cât şi cea a zonei euro vor evita, la limită, recesiunea tehnică anticipată pentru începutul anului.
Noi sancţiuni la adresa Rusiei şi sprijin concret în procesul de aderare pentru Ucraina, sunt cei doi piloni pe care s-au axat declaraţiile făcute de liderii Uniunii Europene, la Kiev.
Comisia Europeană a stabilit noi norme privind modul în care Amazon își poate desfășura activitatea în țările Uniunii Europene, pe baza unor angajamente propuse chiar de platforma comercială.
În fiecare an, peste un miliard de pasageritrec granițele Uniunii Europene sau circulă pe teritoriul acesteia. Deși spațiul comunitar este considerat unul dintre cele mai sigure din lume, granițele sale sunt și ele amenințate de terorism, contrabandă
Cooperarea în materie de migraţie şi gestionarea frontierelor sunt principalele ţinte ale Planului de Acţiune privind Balcanii de Vest lansat de Comisia Europeană.