Prin proiectul UNITED We Stand for European Values, Asociația Young Initiative a organizat o simulare de proces decizional, pentru ca cei tineri să poată înțelege rolul și funcțiile instituțiilor europene care îi reprezintă.
În ultimele luni, Europa a făcut față unor situații dramatice, evenimentele legate de criza COVID-19 amintind de faptul că spitalele din toate statele membre necesită îmbunătățiri
Sofia Cibotariu are 25 de ani şi este originară din Iaşi. În urmă cu 5 ani şi jumătate, după ce a absolvit liceul, a plecat în Danemarca pentru a-şi definitiva studiile, iar în prezent conduce filiala din această ţară a LSRS.
Printre principalele provocări pentru sectorul transporturilor din Uniunea Europeană se numără crearea unui spațiu european unic al transporturilor funcțional
Alin Dinu este unul dintre tinerii motivați de reușita altora, iar, pentru a-și atinge acest scop, viața lui profesională a căptătat o turnură deosebită după încheierea studiilor.
Alianța europeană pentru hidrogen curat vizează o evoluție ambițioasă a tehnologiilor hidrogenului până în anul 2030.
Matei Neagu Iosipescu este un tânăr pasionat de lucrul în instituțiile internaționale
Primele imagini disponibile de la sateliții Sentinel-1 și 2 ai programului Copernicus al Uniunii Europene au fost deja procesate și urmează a fi analizate în detaliu.
Radu Mateucă are 25 de ani. A studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București,
Bugetul pe termen lung al Uniunii Europene și NextGenerationEU, un instrument temporar conceput pentru a stimula redresarea continentului, vor forma cel mai mare pachet de stimulente finanțat din bugetul Uniunii Europene.
Alexandru Marin este un tânăr bucureștean antreprenor în domeniul educației.
Simina Tulbure este o tânără ambițioasă și extrem de implicată în spațiul civic și nu numai.
Andrei Bălașa s-a născut la Craiova, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții.
Schimbările climatice și periclitarea mediului sunt o amenințare reală pentru Europa și pentru întreaga lume.
Otilia Marica este unul dintre viitorii medici ai României.