Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marţi, la Târgovişte, că Guvernul acordă sprijin pentru realizarea la Mănăstirea Dealu a unui centru de recuperare a militarilor români întorşi din teatrele de operaţii.
Oficialii ungari au transmis că, din noaptea de 16 spre 17 iunie, începând cu ora 00,00 (ora Budapestei), respectiv ora 1,00 (ora României), vor fi eliminate restricţiile de tranzitare a teritoriului naţional al Ungariei pentru toţi cetăţenii români
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează despre o campanie a hackerilor care vizează infectarea utilizatorilor cu malware.
Termenul de depunere a formularului Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.
250 de noi cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România de la ultima informare. Totalul celor infectați a urcat la 22.415, informează GCS.
Încă zece decese din cauza SARS-Cov-2 au fost înregistrate în România. Bilanțul a ajuns la 1437, informează GCS.
La punctele de frontieră au efectuat, luni, formalităţi de control aproximativ 65.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu 28.900 de mijloace de transport (dintre care 12.760 de automarfare), informează IGPF.
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 14 iunie, a fost facilitată revenirea în țară a 229 cetățeni români din Spania.
Grupul de Comunicare Strategică anunță alte 166 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în scădere față de ziua precedentă
Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II este aglomerat, luni dimineaţă, pe sensul de intrare în ţară, călătorii fiind nevoiţi să aştepte cel puţin 180 de minute pentru efectuarea formalităţilor
Ghidul pentru starea de alertă de pe platforma naţională fiipregătit.ro a fost actualizat cu măsuri şi recomandări generale pentru prevenirea infectării şi răspândirii virusului SARS-CoV-2
MAE informează că 76 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, au revenit în România.
Sâmbătă, 13 iunie, a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.
În ciuda efectelor constrângătoare ale influenței Federației Ruse, interesele, percepțiile și preferințele elitelor politice naționale sunt esențiale în procesul de europenizare în Ucraina și Armenia, subliniază Aram Terzyan
Compania aeriană TAROM a anunțat introducerea a noi zboruri speciale dinspre și spre Italia pentru perioada următoare