Povești care au ieșit din hibernare, așa ar mai putea fi descrise textele literare pentru copii grupate în volumul Cartea poveștilor abandonate apărut sub îngrijirea asociației non-guvernamentale Arbor.
Liderii UE au subliniat importanța punerii în aplicare cu hotărâre a Busolei strategice, a consolidării parteneriatelor UE, a întăririi rezilienței sale și a măririi capacității sale de securitate și de apărare.
Drogurile revin în Europa. După o uşoară scădere în 2020, determinată de pandemia de COVID -19, consumul şi oferta au revenit anul trecut la nivelul ridicat dinaintea crizei sanitare - relevă un raport publicat recent de OEDT.
România și Bulgaria au cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană pentru bunuri de consum, arată Eurostat.
Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie Floria Capsali, din Bucureşti, a avut anul acesta loc în prima jumătate a lunii iunie.
Județul Gorj vă așteaptă în orice sezon cu turism de aventură, rural, religios și cultural.
Ascultaţi aici emisiunea Pauza Mare din 21.06.2022.
Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic: Biserica dintr-un lemn de Dumitru Radu Popescu.
Ucraina a primit statut de stat partener al Iniţiativei celor Trei Mări.
Miniștrii apărării naționale din România și Italia, Vasile Dîncu și Lorenzo Guerini, au participat, la Bolzano, la inaugurarea Monumentului...
Românul David Popovici a cucerit medalia de aur, în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.
Gimnasta Amalia Lică a intrat în concursul de la Campionatele europene a junioarelor de la Tel Aviv, din Israel, unde a cucerit cea mai înaltă distincție, medalia de aur la măciuci.
Agricultura ecologică va juca un rol esențial în transformarea sistemului alimentar al UE și asigurarea unei alimentații mai sănătoase și mai durabile.
Schimbările climatice, poluarea sau despăduririle amenință din ce în ce mai mult sănătatea planetei.
Acultaţi aici emisiunea Ora diasporei din 20.06.2022