Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a atras atenţia că ţările planetei nu sunt pe calea cea bună pentru a-şi atinge obiectivele de limitare a creşterii temperaturilor, definite prin acordul de la Paris.
Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindei, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de pretutindeni va derula proiectul Ziua Românilor de Pretutindeni în Voievodina, la Satu Nou, în Serbia, în 25 mai 2019.
Alegerile care vor avea loc în statele membre UE pe 26 mai vor duce la o configurație a Parlamentului European care ar putea conta mult și pentru desemnarea următorului președinte al Comisiei Europene.
Liderii UE au discutat la Summitul de la Sibiu despre provocările și prioritățile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda a fost convenită...
La nivel european sunt necesare eforturi comune pentru combaterea poluării mărilor şi oceanelor cu plastice şi microplastice sau non-plastice provenite din râuri.
Românii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlamentul European şi pentru a se pronunţa în cadrul unui referendum pe teme de Justiţie.
Proiectul de OUG pentru transportul alternativ a fost pus în dezbatere publică până pe 3 iunie.
Aproape 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a-i desemna pe cei 33 de reprezentanţi ai...
România participă în acest weekend, cu o delegaţie formată din 27 de sportivi la cea de-a 11-a ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică aerobică, pentru juniori şi seniori, organizate la Baku, în Azerbaidjan.
România participă în acest weekend, cu o delegaţie formată din 27 de sportivi la cea de-a 11-a ediţie a Campionatelor Europene de...
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 23 mai 2019.
Sarah Grant este profesoară de engleză şi vine din Marea Britanie, de la Wimbledon. A studiat literatură engleză la Londra, iar acum predă cursuri pentru adulţi şi face traduceri.
Doi angajaţi ai Radio România Cluj, redacţia maghiară, Ferencz Zsolt şi Varga-Mihály Márton vor pleca mâine, 24 mai, într-un pelerinaj de 300 de kilometri.
În data de 9 mai 2019, pe o vreme însorită, numai bună pentru un eveniment în aer liber, Centrul Europe Direct București și Spațiul Public European (al Reprezentanței Comisiei Europene și Biroului de Legătură al Parlamentului European) i-au urat Europei..
Comisia Europeană a decis să aloce o sumă-record de 164 de milioane de euro pentru proiecte de educație în situații de urgență în 2019.