Cetatea Sighișoarei sau Schasburg a fost inclusă încă din 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind una dintre puținele cetăți locuite din Europa și o atracție a turiștilor străini care vizitează România.
MAE informează că în Croaţia condițiile meteorologice se vor înrăutăți, cu intensificări ale vântului și precipitații intense.
MAE informează că Agenția Meteorologică de Stat - AEMET a emis o avertizare de fenomene meteorologice severe.
MAE informează că în Grecia, Federația Asociațiilor Agricole din regiunea Larissa a anunțat organizarea unor ample mișcări de protest.
Blocul european a mai acordat un nou termen Marii Britanii pentru a finaliza planul de ieșire din Uniune. Următorul termen este 31 ianuarie 2020.
Experţii apreciază că în economia românească este nevoie de încă un milion de angajaţi.
Parlamentul European a aprobat bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor, reușind să obțină resurse mai multe pentru protecția mediului, pentru stimularea cercetării, investiții în infrastructură și sprijin pentru tineri.
Horea Szedlacsek are 38 de ani şi este unul dintre tinerii care se afirmă în domeniul cercetării din România. Este pasionat de domeniul biochimiei.
Prima sentință în dosarul Colectiv va fi pronunțată pe 9 decembrie.
INTERNATIONAL HAIRDRESSERS este un proiect strategic - ERASMUS+, în parteneriat cu 6 organizaţii din 6 tări - Malta, Norvegia, Grecia, Portugalia, Spania şi România.
Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea NATO la nivel înalt care se desfăşoară la Londra, în Marea Britanie, cu prilejul...
Fotbalistul român George Puşcaş a făcut senzaţie, zilele trecute, la echipa sa de club, Reading, care evoluează în liga secundă engleză.
Autoritățile din Croația au emis mai multe avertizări meteo, inclusiv un cod roșu de vânt, care va atinge o viteză de până la 150 km/h.
În conformitate cu datele transmise de autorităţile locale şi Serviciul meteorologic al Aeronauticii militare, luni şi marţi, a fost emis un cod roşu de ploi torenţiale, furtună şi inundaţii, informează Ministerul Afacerilor Externe
Monștri, filmul regizat de Marius Olteanu, a câștigat premiul pentru cel mai bun debut la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din Goa, India, cel mai longeviv eveniment cinematografic din Asia.