Poliția de frontieră și Garda de coastă ale Uniunii Europene vor avea un corp permanent de 10 mii de angajaţi până în 2027. Parlamentul European a adoptat propunerea făcută în acest sens de Comisie.
Uniunea Europeană şi Japonia au convenit să coopereze mai strâns cu privire la securitate, mediu şi comerţ şi promit o reformă pe termen lung a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului.
După ce ani de-a rândul, staţiunile din sud au fost un fel de Cenuşăreasă a litoralului românesc, lucrurile par să se schimbe, în ultima perioadă.
Dezbaterea ,,Să modelăm viitorul Europei împreună! are loc la Sibiu, astăzi, 8 mai, în prezența președintelui Comisiei Europene,...
Din 9 mai, Ziua Europei, şi până pe 17 iunie, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, de luni până vineri, la Radio România Actualităţi, de la ora 20:50, în cadrul emisiunii Noapte bună, copii!, Poveşti Europene.
Cea de-a cincea ediţie a Proiectului Radio Fiction Desk debutează miercuri, 8 mai, începând cu ora 12:00, la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Bucureşti.
Cantitatea de grăsimi nocive din alimentele comercializate în statele membre UE trebuie redusă, conform unui regulament al Comisiei Europene.
Ziua internaţională a cititului cu voce tare, de la 1 februarie, apoi Cartea la metrou, iar acum Cartea în Triumf sunt evenimentele organizate în România de la începutul anului pentru a stimula cititul.
Săptămâna Europeană a Tineretului are loc o dată la doi ani, sărbătorind și promovând activități destinate tinerilor prin intermediul unor evenimente organizate în toate țările participante la programul Erasmus +.
Comisia Europeană ajută statele membre să aplice mai bine normele UE în materie de mediu pentru a proteja cetățenii și pentru a le îmbunătăți calitatea vieții.
Din cauza lipsei dotărilor necesare furnizării serviciilor de întreținere și igienizare în cazul Dunării și al zonelor riverane, pe...
Senatul României a respins moţiunea simplă prin care opoziţia de dreapta cerea demisia ministrului de finanţe, Eugen Teodorovici
Înaintea summitului de vară al UE, din 9 mai, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat publicităţii o scrisoare în care propune adoptarea Declaraţiei de la Sibiu, care să transmită un mesaj de unitate şi încredere în acţiunile comune.
Preşedintele Klaus Iohannis, care va găzdui la Sibiu, pe 9 mai de Ziua Europei, Summit-ul informal al şefilor de stat şi de guvern din...
Elevii mai au la dispoziţie două zile pentru a se înscrie în competiţia natională Euro Quiz 2019, un concurs pe teme europene deschis școlilor gimnaziale din România.