Executivul de la Bucureşti are trei membri noi.
Naţionala de fotbal a României a învins echipa Maltei cu scorul de 4-0 (3-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din Grupa F a preliminariilor EURO 2020.
Înființat în anul 1992, în București, Cenaclul PLANETAR a reprezentat o pepinieră de scriitori marcanţi ai SF-ului românesc.
Ascultaţi aici Povestea vorbei, ediţia din 10.06.2019
Votul din diaspora a fost afectat de organizarea referendumului, de resursele limitate ale ministerului, dar și de “grupuri bine organizate de români care au vrut să perturbe procesul electoral, conform raportului oficial al MAE.
În Basarabia, încorporată în Uniunea Sovietică în 1944, opoziția față de regimul sovietic a avut accente naționale, așa cum s-a întâmplat și la celelalte națiuni din lagărul sovietic.
Cel mai recent film regizat de Corneliu Porumboiu, La Gomera, a fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în secţiunea Zilele Filmului Românesc, și aplaudat minute în șir de publicul de la Cluj.
Republica Moldova e paralizată de războiul politic ce opune Curtea Constituţională şi Guvernul în exerciţiu Parlamentului şi preşedintelui.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis forţelor politice din Republica Moldova un apel la calm şi la respectarea democraţiei şi a statului de...
Proiectul Ro-Net, prin care ar trebui introdus internet broadband la sate și comune din toată țara, va fi finalizat anul acesta a...
Prin programul condus de către compania privată SpaceX, Statele Unite ale Americii ar putea aduce, pe cerul european, noi aparate spaţiale.
O Europă puternic digitalizată poate avea un rol important în promovarea creşterii economiei durabile şi favorabile incluziunii.
Săptămână plină în Parlamentul român – ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, la ‘Ora Guvernului şi o moţiune simplă impotriva acestuia.
Echipa naţională de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), partida cu Norvegia disputată, vineri seara, în deplasare în cadrul Grupei F a preliminariilor EURO 2020.
Echipa naţională de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), partida cu Norvegia disputată, vineri seara, în deplasare...