Ziua naţională a României, 1 Decembrie, înseamnă ziua din anul 1918 când reprezentanţilor românii din Transilvania s-au adunau în număr mare, la Alba Iulia, pentru a-şi decide viitorul. Iar viitorul hotărât atunci a fost cel al Unirii cu Regatul României.
Sumar: Bugetul pe anul viitor va fi gata în următoarele două săptămâni; Şeful statului român, Klaus Iohannis, a promulgat legea privind creşterea salariilor bugetarilor;
Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate.
Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate.
Numărul mare de participanţi, peste 300, de evenimente, mai mult de 700, recordul de vizitatori înregistrat la această ediţie, 125.000, şi sumele generoase pe care aceştia le-au cheltuit confirmă faptul că GAUDEAMUS a fost şi în acest an cel mai citit tâ
Aici puteți asculta Reporter RRI, ediția din 27 noiembrie 2015.
La aproape o lună de la incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, criminaliştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi responsabilii pentru această tragedie, în care şi-au pierdut viaţa 60 de persoane.
Ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, îşi propune ca, până la sfârşitul anului, România să absoarbă 70% din sumele provenite de la Bruxelles.
A plecat dintre noi cu aceeaşi modestie pe care ne-a arătat-o în întreaga sa viaţă colegul nostru Victor Spirache.
România turistică rămâne o prezenţă modestă atât în plan intern, cât şi extern. Ţări mult mai mici au încasări mai mari din...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în contextul organizării celei de a 21-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Na
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Organismul belgian de coordonare pentru analiza ameninţărilor (OCAM) a decis revenirea la nivelul de alertă g
Green Business Index este un proiect al Asociaţiei Green Revolution, demarat în anul 2010, care monitorizează activităţile de protejare a mediului şi realizează, în fiecare an, un top al celor mai verzi companii.
Potrivit legislaţiei româneşti, cetăţenii străini aflaţi temporar în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.