Cum preocupările privind calitatea educaţiei au crescut în ultima vreme, mai ales în rândul societăţii civile, Fundaţia World Vision România a realizat o analiză a percepţiilor părinţilor şi copiilor despre şcoală. Intitulat chiar Calitatea educaţiei,
România va suplimenta forţele şi mijloacele armatei la misiunea Resolute Support din Afganistan.
Avertizările de vreme nefavorabilă şi inundaţii se menţin în România. Sudul ţării este ameninţat de revărsările apelor, care au făcut deja pagube semnificative.
Până la sfârşitul săptămânii, premierul social-democrat Victor Ponta va definitiva noua structură guvernamentală, pe care o va prezenta spre aprobare Parlamentului luni, 15 decembrie.
Sportiva română Larisa Iordache a cucerit, sâmbătă, medalia de aur în concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Glasgow. Ea...
Guvernul de la Bucureşti a amânat cu încă cinci ani, până în 2019, termenul la care călătorii vor putea fi despăgubiţi, dacă trenurile cu...
Uniunea Europeană lucrează deja, alături de Autoritatea Palestiniană, la construirea unor instituţii care să asigure un viitor democratic, viabil şi independent pentru statul palestinian, având în vedere cadrul politic actual şi vecinătatea cu Israelul.
Ploile abundente, dar şi zăpada, poleiul şi vântul puternic vor pune probleme conducătorilor auto, marţi, pe teritoriul Bulgariei.
După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, în urma căruia România va deveni independentă, figura lui Carol I se impune ca a unui suveran responsabil şi credibil.
Direcţia Anticorupţie din România (DNA) dovedeşte, din nou, că activitatea sa merită lăudată.
Strategia Energetică Naţională a României pentru următorii 20 de ani a fost lansată în dezbatere publică. Noua consultare este deschisă până la data de 10 ianuarie 2015.
Canada se pregăteşte să-şi modifice legislaţia în domeniul imigraţiei, pentru ca să permită ridicarea vizelor de călătorie pe...
Heute u.a. mit der Beantwortung einer Hörerfrage zur Situation der Obdachlosen in Rumänien und dem Rezept eines rumänischen Hefeteigkuchens, der zu Weihnachten auf den Tisch kommt.
Google Cultural Institute este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric şi cultural din întreaga lume.
Canada se pregătește să elimine vizele pentru toți cetățenii Uniunii Europene, conform ministrului de Extene al Canadei, John Baird.