Timp de 10 zile, între 16 și 25 decembrie 1989, între izbucnirea protestelor la Timișoara și execuția soților Ceaușescu, energiile negative ale unui popor ținut în lipsuri de tot felul s-au descătușat cu violență și emoție puternică.
Numărul călătorilor care au intrat în ţară prin PTF Nădlac II în weekend a fost de cinci ori mai mare faţă de o perioadă obişnuită.
Se împlinesc 34 de ani de la Revoluția anticomunistă română, declanșată la Timișoara.
Ascultați aici emisunea Muzică 100% din 17.12.2023
România a trimis Comisiei Europene, spre aprobare, a treia cerere de plată pentru PNRR.
Marele maestru român Bogdan Deac a câştigat medalia de bronz la Campionatul European de şah rapid, organizat la sfârşitul săptămânii trecute în capitala Croaţiei, Zagreb.
Artista vizuală ATOMA a încheiat anul 2023 cu expoziția personală “sevrajă.
Comitetul Economic și Social European a împlinit 65 de ani.
O ceremonie de dezvelire a grupului statuar Lovinescu-Ierunca, realizat de sculptorul Virgil Scripcariu, s-a desfăşurat, duminică, în cartierul Cotroceni din București,
Ministerul de Externe de la București a anunţat, sâmbătă, decesul unui alt ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, în Fâşia Gaza/ Premierul Marcel Ciolacu deplânge moartea tinerei artiste ucisă de teroriștii Hamas
După 34 de ani, știm totul, sau așa credem, despre Revoluția română din decembrie 1989
Вперше місцевість згадується в грамоті господаря Олександра Доброго від 15 лютого 1410 року. Якщо вести відлік від першої офіційної письмової згадки, то в лютому наступного року місту-курорту виповниться 614 років.
România, Turcia şi Bulgaria intenţionează să semneze, la 11 ianuarie 2024, un acord cu privire la un plan comun de îndepărtare a minelor care plutesc în Marea Neagră ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat ministrul turc al apărării, Yasar Guler
Ascultați aici emisunea Weekend cu prietenii din 16.12.2023
Cu temperaturi maxime de -3 sau -6 grade Celsius, Azuga, una dintre cele mai vechi staţiuni de schi de la noi din ţară, îşi aşteaptă deja vizitatorii.