Club cultura 17.09.2026
Ascultați aici emisiunea ”Club cultura” din 17.09.2026
Adaugă ca sursă preferată în Google
Hildegard Ignătescu, 17.09.2026, 18:24
La Brașov are loc între 24 și 27 septembrie o nouă ediție a festivalului NOD, un punct de întâlnire al profesioniștilor din domeniul literar și al artiștilor din domenii influențate de literatură cu publicul consumator de cultură. Detalii ne oferă Liviana Tane, scriitoare, editoare de carte și inițiatoarea festivalului; Cea de-a cincea ediție a anualei de artă urbană Artown Now de la Ploiești reunește, în perioada 18 septembrie – 4 octombrie, mai mult de 100 de artiști din țară și internaționali, care vor realiza 25 de murale și sculpturi, dar și 50 de alte intervenții stradale în întreg orașul. Ediția din acest an propune tema „Gramatica libertății”. Invitată: Livia Florea, inițiatoarea festivalului; Timișoara găzduiește 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso, aduse de la Musée Picasso din Antibes, primul muzeu din lume dedicat artistului. Expoziția „Picasso en visite” deschide noul spațiu Art Encounters, un spațiu cu o secțiune dedicată tinerilor artiști, o librărie și o cafenea cu bibliotecă. Expoziția poate fi vizitată din 17 septembrie până în 17 ianuarie 2027. Invitată: Georgia Bacinschi, directoare Art Encounters; În localitatea Dragu din județul Sălaj are loc un amplu proiect dedicat cercetării, conservării și valorificării patrimoniului imobil al localității, prin organizarea unei Școli Internaționale de Vară cu ateliere de arheologie, conservare și inventariere digitală. Detalii aflăm de la arhitecta Anca Majaru, manager al proiectului DRAGU, dezvoltat de Asociația ARCHÉ.
Realizatoare: Hildegard Ignătescu