Stare de fapt 08.09.2026
Ascultați aici emisiunea ”Stare de fapt” din 08.09.2026
Adaugă ca sursă preferată în Google
Roxana Iorgulescu Bandrabur, 08.09.2026, 16:10
Patrimoniul siriac și arab creștin astăzi. Manuscrise, proiecte de cercetare și cooperare internațională.
Participă: dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa, istoric al religiilor și specialist în creștinismul siriac și în istoria comunităților creștine din Orientul Mijlociu, cu expertiză în literatura siriacă și tradițiile creștine orientale; cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, conducător de doctorat și director general al Institutului Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii. Și-a obținut doctoratul la Universitatea „Georg-August” din Göttingen, Germania, iar din 2021 este abilitat în istoria Bisericii (Kirchengeschichte) la Universitatea „Karl-Franzens” din Graz, Austria, unde i-a fost acordată venia legendi și unde activează în continuare ca docent asociat. Semnează monografii și numeroase studii consacrate creștinismului siriac și este fondator și redactor-șef al revistei „The Syriac Annals of the Romanian Academy (SARA)”. A prezidat, la București, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Mondial de Studii Siriace și cea de-a XII-a ediție a Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine, desfășurate în perioada 3–7 august 2026.
Realizatoare: Roxana Iorgulescu Bandrabur