Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Comisia Europeană lansează Portalul Mondial

O nouă strategie a Uniunii Europene, numită Portalul Mondial, urmărește să mobilizeze, în perioada 2021-2027, investiții în valoare de până la 300 de miliarde de euro, care să sprijine o redresare durabilă la nivel mondial.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Comisia Europeană lansează Portalul Mondial
Comisia Europeană lansează Portalul Mondial

, 21.12.2021, 09:01

Pandemia de
COVID-19 a scos în evidență mai mult ca niciodată impactul pe care îl poate
avea o infrastructură mondială incompletă, incompatibilă sau caracterizată
printr-o lipsă de conectivitate, așa cum este cea pe care o avem astăzi. Prin
urmare, noua strategie Global Gateway sau Portalul Mondial are un domeniu de
aplicare global, adaptat la nevoile și interesele strategice ale unor regiuni
diferite. Aceasta se bazează pe realizările Strategiei UE privind conectarea
Europei cu Asia din 2018, pe parteneriatele pentru conectivitate încheiate
recent cu Japonia și India, precum și pe planurile economice și de investiții
pentru Balcanii de Vest, Parteneriatul estic și vecinătatea sudică, acordând,
de asemenea, o atenție deosebită Africii, Asiei centrale și Americii Latine.



Care este, însă,
sectorul-cheie pentru prioritățile de investiții în cadrul strategiei Portalul
Mondial? Ana Pisonero Hernandez, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Strategia Portalul Mondial va consolida conexiunile dintre Europa și
partenerii săi și își va direcționa investițiile către domeniile în care au
fost evidențiate lacune în materie de infrastructură sau în care lacunele
existente s-au agravat în ultimii ani, în sectorul digital, al climei și
energiei și al transporturilor, al sănătății, al educației și al cercetării.
Avem în vedere o tranziție digitală în conformitate cu valorile și standardele
europene, conectivitatea energetică în sprijinul tranziției verzi, rețele de
transport durabile, inteligente, reziliente, incluzive și sigure, securitatea
lanțurilor de aprovizionare și dezvoltării producției locale în domeniul sănătății,
dar și educația de calitate, cercetare și
inovare.



În ce constă
abordarea Portalul Mondial? Ana Pisonero Hernandez, purtătoare de cuvânt a
Comisiei Europene.

Acțiunea externă a UE contribuie la promovarea
valorilor și principiilor europene și are la bază respectarea democrației, a
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a statului de
drept. Strategia Portalul Mondial va oferi țărilor partenere o opțiune bazată
pe valori, pe care acestea o vor putea alege atunci când decid cum să răspundă
nevoilor lor de dezvoltare a infrastructurii. Aceasta înseamnă aderarea la
statul de drept, respectarea unor standarde înalte în ceea ce privește
drepturile omului, drepturile sociale și drepturile lucrătorilor și respectarea
normelor. Este vorba despre normele internaționale în general, cât și cele
privind proprietatea intelectuală și achizițiile publice deschise. Aceasta
înseamnă, de asemenea, selectarea unor investiții durabile pentru populația
locală, mediul local și economiile locale și adoptarea unei abordări etice, pentru
ca proiectele de infrastructură să nu creeze datorii nesustenabile sau dependențe
nedorite.


Proiectele legate
de Portalul mondial vor fi elaborate și puse în aplicare prin intermediul inițiativelor
Echipei Europa. Instituțiile UE, statele membre și instituțiile financiare
europene vor colabora cu întreprinderile europene, precum și cu guvernele,
societatea civilă și sectorul privat din țările partenere.


RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 21.12.2021
Maria Grapini (Photographer: Laurie DIEFFEMBACQ Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? joi, 10 septembrie 2026

Coordonarea sistemelor de securitate socială

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind actualizarea normelor de coordonare a sistemelor de securitate socială. Noile reguli urmăresc o mai bună…

Coordonarea sistemelor de securitate socială
Antonio Costa, primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni / Foto: presidency.ro
Alo, Bruxelles? miercuri, 09 septembrie 2026

Președintele Consiliului și turul capitalelor

Între 25 august și 17 septembrie, Antonio Costa face „turul capitalelor” sau „Le Tour des Capitales”, serie anuală de consultări pe care președintele …

Președintele Consiliului și turul capitalelor
Gheorghe Piperea (Foto: Photographer: Christian CREUTZ Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? marți, 08 septembrie 2026

Fezabilitatea celui de-al 28-lea regim de impozitare și potențialul său de sprijinire a competitivității UE

Așa-numitul „al 28-lea regim de impozitare” este o propunere inovatoare prin care companiile dornice să se extindă la nivel transfrontalier pot alege …

Fezabilitatea celui de-al 28-lea regim de impozitare și potențialul său de sprijinire a competitivității UE
Mark Rutte şi Ursula von der Leyen (Sursa foto: nato.int)
Alo, Bruxelles? luni, 07 septembrie 2026

Consultări UE – NATO după atacurile hibride ale Rusiei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-au întâlnit la Bruxelles, pentru a discuta despre ata…

Consultări UE – NATO după atacurile hibride ale Rusiei
Alo, Bruxelles? vineri, 04 septembrie 2026

Comisia Europeană apără integritatea spațiului Schengen

Gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și provocările legate de fenomenul migraționist mențin în prim-plan dezbaterea privind echilibru…

Comisia Europeană apără integritatea spațiului Schengen
Alo, Bruxelles? joi, 03 septembrie 2026

Noi reguli pentru valorificarea lânii

Uniunea Europeană urmărește să valorifice mai eficient lâna și alte produse secundare rezultate din zootehnie, în cadrul noii Strategii europene pentr…

Noi reguli pentru valorificarea lânii
Alo, Bruxelles? miercuri, 02 septembrie 2026

Strategia privind sectorul zootehnic

Creșterea animalelor este un sector divers și complex. Reprezintă aproximativ 40% din valoarea adăugată agricolă a UE și generează o cifră de afaceri …

Strategia privind sectorul zootehnic
Alo, Bruxelles? marți, 01 septembrie 2026

Viitorul Job-urilor în UE

Viitorul locurilor de muncă în Uniunea Europeană se îndreaptă spre digitalizare, tranziție verde și adaptare la inteligența artificială, conform tendi…

Viitorul Job-urilor în UE

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company