Uniunea Europeană a prelungit, până vara viitoare, măsurile restrictive împotriva Iranului în contextul sprijinului militar acordat Rusiei în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, dar și grupurilor și entităților armate din Orientul Mijlociu și regiunea Mării Roșii.
Noul Parlament European își începe activitatea de mâine. Securitatea, azilul și migrația, dar și tranziția digitală se numără printre prioritățile stabilite în următorii 5 ani. În atenția eurodeputaților, în noua legislatură, se află și bunăstarea animalelor de companie.
Comisia Europeană a facilitat prelungirea cu încă un an a acordului privind tarifele de roaming reduse pentru refugiaţii ucraineni.
Comisia Europeană anunță deschiderea înscrierilor pentru Premiul „Access City” 2025.
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat o campanie de comunicare despre beneficiile României ca membru al Uniunii Europene. Campania se desfăşoară în Bucureşti pe parcursul întregii luni iulie şi prezintă desene şi bannere sugestive care ne amintesc ce am câştigat de când am devenit membri ai Uniunii Europene, în anul 2007.
Recunoaşterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană continuă să fie o problemă – relevă un raport publicat recent de Curtea de Conturi Europeană. Numărul profesiilor cu acces reglementat variază considerabil în Uniunea Europeană (de la 88 de profesii în Lituania la 415 în Ungaria).
Producătorii chinezi vor trebui să achite timp de 4 luni taxe compensatorii provizorii pentru maşinile electrice alimentate cu baterii pe care le exportă în Uniunea Europeană. Comisia a luat decizia pentru că fabricile beneficiau de subvenţii neloiale.
Uniunea Europeană pregătește terenul pentru primele norme comunitare menite să asigure bunăstarea animalelor de companie, câini și pisici. Un pas important a fost făcut de Consiliul European, din care fac parte reprezentanții statelor membre, și care și-a stabilit mandatul de negociere cu legislativul comunitar.
Comisia Europeană a constatat, preliminar, că platforma Meta, care deţine reţelele sociale Facebook şi Instagram, nu respectă Regulamentul privind pieţele digitale atunci când îi obligă pe utilizatori să plătească, dacă nu vor să fie expuşi la conţinut publicitar.
Importurile UE de produse energetice continuă să scadă, arată un sondaj Eurobarometru. În acelaşi timp, producţia europeană pe bază de cărbune şi gaz a scăzut la niveluri record. Acum, la nivelul UE, sursele regenerabile de energie reprezintă cea mai mare parte a producției de energie electrică.
Platformele de comerţ electronic Temu şi Shein trebuie să trimită, până la sfârşitul săptămânii viitoare, Comisiei Europene lămuriri legate de măsurile adoptate pentru respectarea Regulamentului privind serviciile digitale.
Uniunea Europeană a adoptat noi măsuri punitive pentru a contracara eludarea sancţiunilor şi a împiedica Rusia să obţină tehnologie occidentală pentru fabricarea de arme. Totodată, Bruxelles-ul a prelungit din nou, până în martie 2026, protecţia temporară acordată celor în jur de 4,2 milioane de refugiaţi ucraineni.
România a aprimit 1,1 miliarde de euro din cele aproape 3 miliarde pe care Uniunea Europeană le investește pentru sisteme energetice mai curate în zece țări membre. Banii provin din veniturile realizate din comercializarea certificatelor de emisii.
Șase din zece europeni consideră că au de câștigat de pe urma comerțului internațional. Este rezultat unui Eurobarometru realizat în toate statele membre ale Uniunii și dat publicității în aceste zile de executivul comunitar.
Republica Moldova şi Ucraina au deschis oficial, ieri, negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Va fi un drum cu oportunităţi, dar şi cu dificultăţi, au arătat, în discursurile lor, cei mai înalţi reprezentanţi ai forurilor europene.