Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Relansarea economiei UE prin stimularea investițiilor private

Comisia Europeană a lansat o nouă propunere pentru relansarea rapidă a economiilor europene puternic afectate de pandemia de coronavirus, prin stimularea investiţiilor private.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Relansarea economiei UE prin stimularea investițiilor private
Relansarea economiei UE prin stimularea investițiilor private

, 03.06.2020, 13:13

Bazat pe actualul Fond European pentru Investiții Strategice, noul Instrument de Sprijin pentru Solvabilitate a fost gândit să devină operațional chiar de anul acesta; va avea un buget iniţial de 31 de miliarde de euro şi urmăreşte atragerea a 300 de miliarde din sfera investiţiilor private; cu aceste fonduri vor fi recapitalizate companiile europene care în condiții normale sunt sănătoase, dar care acum sunt supuse riscului de insolvenţă, asigurându-li-se totodată un viitor mai curat, digital și rezilient.

În acest fel va fi protejată de fapt Piaţa Unică Europeană şi va fi întărită coeziunea la nivelul întregii Uniuni, intervenindu-se în special în statele membre cele mai afectate sau unde sprijinul naţional pentru insolvenţă este mai limitat.

Pe baza datelor corporate, Comisia estimează că numai în acest an ar fi nevoie de un volum de investiţii de cel puţin 720 de miliarde de euro pentru salvarea companiilor europene de insolvenţă. Iar necesarul injecţiilor de capital ar fi şi mai mare dacă măsurile de izolare vor fi prelungite sau în cazul unui al doilea val al pandemiei.

Este esenţial ca acest nou Instrument să devină operaţional anul acesta şi să funcţioneze la capacitatea maximă pe parcursul anului 2021. Aprobările pentru investiţii vor dura până la sfârşitul lui 2024, iar lansarea propriu-zisă a operaţiunilor se va extinde până la sfârşitul lui 2026; se preconizează ca 60% din operaţiunile de finanţare şi investiţii să fie aprobate până la sfârşitul anului 2022.

Noul Instrument de Sprijin pentru Solvabilitate va funcţiona pe baza garanţiilor oferite de Banca Europeană de Investiţii. Statele membre nu vor fi implicate în procesul decizional al Fondului European de Investiţii Strategice.

Comisia consolidează totodată programul de investiții InvestEU până la un nivel de 15,3 miliarde de euro, pentru a mobiliza astfel investiții private în proiecte din întreaga Uniune.

În cadrul acestu program, Comisia a propus şi un nou Mecanism de Investiții Strategice, pentru a atrage investiții de până la 150 de miliarde de euro, mulțumită unei contribuții de 15 miliarde din cadrul instrumentului Uniunea Europeană – noua generație, pentru a spori reziliența sectoarelor strategice, în special a celor legate de tranziția verde și digitală și de lanțurile valorice-cheie de pe piața internă.


RadioRomaniaInternational · Europa la zi 03.06.2020
Foto: TungArt7 / pixabay.com
Europa la zi luni, 07 septembrie 2026

Noi reguli vamale ale UE – schimbări la coletele din China

Consiliul Uniunii Europene a dat aprobarea finală pentru cea mai amplă reformă a sistemului vamal european din ultimele decenii. Noile reguli...

Noi reguli vamale ale UE – schimbări la coletele din China
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa (Foto: Copyright: European Union)
Europa la zi vineri, 04 septembrie 2026

Preşedintele Consiliului European este în turneu prin capitalele UE

Apărarea, competitivitatea, extinderea Uniunii şi sprijinul pentru Ucraina sunt temele pe care Antonio Costa vrea să le discute cu liderii tuturor...

Preşedintele Consiliului European este în turneu prin capitalele UE
Mark Rutte şi Ursula von der Leyen (Sursa foto: nato.int)
Europa la zi joi, 03 septembrie 2026

Reacţia UE la sabotajul din Germania

„A fost un atac în care s-au folosit echipamente de nivel militar, comis de agenți ruși pe teritoriul Uniunii Europene — nu îl vom tolera”,...

Reacţia UE la sabotajul din Germania
Foto: wal_172619 / pixabay.com
Europa la zi miercuri, 02 septembrie 2026

Noi norme privind tratarea vehiculelor scoase din uz

În fiecare an, între 10 și 12 milioane de vehicule din Europa ajung la sfârșitul ciclului lor de viață și sunt tratate ca deșeuri....

Noi norme privind tratarea vehiculelor scoase din uz
Europa la zi marți, 01 septembrie 2026

Cunoaşteţi-vă drepturile la angajarea cu ajutorul Inteligenţei Artificiale!

Companiile europene caută angajaţi cât mai bine pregătiţi. Vor să-i recruteze repede şi într-un mod cât mai eficient din punct de vedere...

Cunoaşteţi-vă drepturile la angajarea cu ajutorul Inteligenţei Artificiale!
Europa la zi vineri, 31 iulie 2026

UE amendează Google cu 890 milioane de euro pentru încălcări ale Regulamentului privind pieţele digitale

Este cea mai mare sancţiune impusă vreodată de Bruxelles unei companii în temeiul Regulamentului european privind pieţele digitale – o...

UE amendează Google cu 890 milioane de euro pentru încălcări ale Regulamentului privind pieţele digitale
Europa la zi joi, 30 iulie 2026

UE pregătește o protecție comună a depozitelor bancare și servicii bancare mai ușor accesibile peste granițe

Comisia Europeană pregăteşte noi măsuri pentru consolidarea sectorului bancar şi pentru stimularea investiţiilor în economia Uniunii....

UE pregătește o protecție comună a depozitelor bancare și servicii bancare mai ușor accesibile peste granițe
Europa la zi miercuri, 29 iulie 2026

Raport demografic UE

„Schimbările demografice nu se vor întâmpla într-un viitor îndepărtat, au loc chiar acum și afectează toate generațiile și regiunile din...

Raport demografic UE

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company