Proiect edilitar cu impact social la Sfântu Gheorghe
O nouă grădiniţă şi 50 de locuinţe sociale vor fi construite, din fonduri europene, într-un cartier cu populație defavorizată, de la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Sorin Șchiopu, 25.10.2021, 07:54
Cartierul Örkö este locuit în
proporție de peste 80% de romi și reprezintă una dintre cele 3 zone
marginalizate ale municipiului Sfântu Gheorghe, fiind încadrată în categoria
zonelor de tip mahala.
Oamenii
locuiesc în casele construite de ei, de cele mai multe ori ilegal, fără
autorizații, pe terenuri care nu le aparțin. Majoritatea persoanelor stau în case
supraaglomerate, de multe ori cu o singură cameră,
iar accesul la utilități lipsește aproape în totalitate, foarte puține locuințe
fiind branșate la rețeaua de apă și canalizare.
Primăria
Sf. Gheorghe a încercat, în ultimii ani, să îmbunătățească situația în această
zonă prin implementarea unor proiecte, care sunt cofinanțate din fonduri
europene, și care fac parte dintr-un amplu program de dezvoltare locală.
Viceprimarul
municipiului Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba:
Studiul premergǎtor acestei stategii de
dezvoltare locală arată o situație deplorabilă a condițiilor de locuit din zona
Örkö, de exemplu 526 de locuințe au fost numărate dintre
acestea 66, 2% sunt locuințe supraaglomerate.
În
urmă cu aproape trei săptămâni conducerea Primăriei Sf. Gheorghe şi cea a Agenţiei
de Dezvoltare Regională (ADR) Centru au semnat contractele prin care va fi
finanțată construcția unei grădinițe și a 50 de locuințe sociale în cartierul
Örkö.
Construirea
grădiniţei va fi finanţată din fonduri europene cu circa 2,4 milioane de lei,
din cele peste 3,5 milioane de lei cât reprezintă valoarea totală, iar termenul
de finalizare a proiectului este 31 octombrie 2023.
Potrivit viceprimarului, grădinița va
fi una modernă și va avea o capacitate de 120 de locuri, va avea o sală de mese
şi încăperi complementare. De asemenea, va fi dotată cu un teren de joacă şi de
sport pentru copiii care o să frecventeze grădiniţa.
În ceea ce privește construcția de
locuințe, proiectul prevede ridicarea a 50 de case duble, lipite, cu o
suprafaţă construită de peste 60 de metri pătraţi, care vor fi branșate la
toate rețelele edilitare din zonă.
Aceste
locuinţe vor fi tratate ca locuinţe sociale, deci beneficiarii vor avea acces
la acestea pe baza regulamentului de locuinţe sociale.
Valoarea
totală a proiectului pentru construirea de case este de peste 17,7 milioane de
lei, dintre care 13,8 milioane reprezintă fonduri nerambursabile, iar termenul
de finalizare este de 26 de luni, până pe 30 noiembrie 2023.