Aspecte legate de pandemie, redresarea economică și criza climatică au fost principalele subiectele ale dezbaterii privind Starea Uniunii Europene din 2021 dintre eurodeputați și președintele Comisiei, eveniment care a vut loc la Strasbourg.
Strategiile Pactului Ecologic European pot influenţa, prin regulile introduse, alte sectoare precum cel al agriculturii. De aici şi necesitatea unor studii de impact, care au fost cerute de membri ai Parlamentului European.
Culele, clădirile fortificate ale Olteniei, sunt readuse la viață prin două proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional si Programul Transfrontalier Cross Border Cooperation.
CE a decis să înregistreze o nouă inițiativă cetățenească europeană. Se numeşte Stop (((5G))) - Să fim conectați, dar și protejați şi urmăreşte protejarea oamenilor şi a mediului înconjurător de eventualele efecte ale implementării noii tehnologii 5G
La nivelul Uniunii Europeană, se promovează producția alimentară care se realizează în armonie cu natura, cu biodiversitatea și cu bunăstarea animalelor.
Uniunea Europeană a monitorizat, pentru prima oară, alegerile parlamentare din Irak, cu o echipă de observatori trimisă în acea țară la invitația guvernului irakian. Alegerile au avut loc pe 10 octombrie și au fost convocate ca urmare a valului de protest
Proiectele de dezvoltare edilitară și rutieră pe fonduri europene accesate de administrația comunei timișene Sânmihaiu Român, în valoare totală de peste 8 milioane de euro.
Aproximativ o cincime din adulții cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani din Uniunea Europeană nu a finalizat învățământul secundar...
Reducerea numărului de animale este una dintre soluțiile discutate la nivel european ca măsură de combatere a schimbărilor climatice, dar o astfel de decizie ar spori dependența UE de importurile de carne.
Contractul de finanțare a fost semnat luna trecutã. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 3- Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Biroul Procurorului Public European a primit, până în prezent, peste 2.000 de rapoarte de infracţiuni şi a lansat circa 350 de investigaţii, valoarea estimată a prejudiciilor implicate în aceste cazuri fiind de peste 4 miliarde şi jumătate de euro.
Strategia Farm to fork a fost votată și de Parlamentul European, raportul primind 452 de voturi pentru, 170 împotriva și 76 de abțineri. Opinii...
Strategia în domeniul biodiversității și strategia De la fermă la consumator ocupă un rol central în Pactul verde european...
Prețul locuințelor este în continuă creștere în Uniunea Europeană. În România, locuințele s-au scumpit cu 3% față de anul trecut.
Oamenii de ştiinţă au căzut de acord că emisiile masive de dioxid de carbon generate de activitatea umană reprezintă o cauză majoră a acestor schimbări şi că ceva trebuie făcut până nu este prea târziu.