Raportul votat în Parlamentul european privitor la educația digitală definește mai clar conceptele acesteia. Instrumentele, metodele și resursele sunt cele mai importante elemente ale ei.
Prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014-2020, parcul din Buziaş a intrat într-un proces de reabilitare printr-un proiect în valoare de 4,8 milioane de euro.
Comisia Europeană a adoptat pe 24 martie a.c. prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii.
Peste 8 mii de femei au primit finanțări din fonduri europene pentru dezvoltarea de afaceri în agricultură. Banii au fost accesați prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.
Comisia Europeană a lansat o nouă strategie de combatere a criminalității, care va ajuta atât instituţiile comunitare, cât şi statele naţionale să facă faţă mai uşor criminalității organizate, devenită din ce în ce mai sofisticată.
Comisia Europeană mizează pe intensificarea campaniei de vaccinare anti-Covid, însă deja pregătește achiziții pentru perioada 2022 - 2023, în condițiile în care se estimează că va fi necesară o a treia doză de vaccinuri pentru populație.
Produsele alimentare pot provoca grave probleme de sănătate, de aceea este nevoie de un control riguros al produselor puse în vânzare pe piața europeană.
Zalăul este un oraş relativ mic, însă cu nevoi mari, ca peste tot în ţară, iar banii UE sunt o soluţie excelentă pentru rezolvarea lor. La Zalău sunt în derulare mai multe proiecte a căror finanţare europeană însumată depăşeşte 100 de milioane de euro.
România înregistrează creșteri ale ratei de ocupare a forței de muncă și a costurilor salariale.
Erasmus+ va beneficia în următorii șapte ani de peste 28 de miliarde de euro pentru sprijinirea mobilității și a educației pentru toți....
Parchetul European, noul organism de luptă împotriva infracţiunilor la bugetul Uniunii Europene, va putea demara anchetele la 1 iunie, după câteva luni de întârziere.
Planul european de luptă împotriva cancerului sprijină eforturile statelor membre de a preveni această boală.
În vederea respectării prevederilor Directivei Nitraţi a Uniunii Europene, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor derulează programe...
Îmbunătățirea calității vieții pentru minimum 250 de persoane din comuna Chețani, județul Mureș, creșterea coeziunii sociale și dezvoltarea economiei locale sunt obiective ale unui proiect finanțat din fonduri europene.
Bugetul pus la dispoziție de către Uniunea Europeană va contribui la redresarea, pe termen scurt, dar și extins, a statelor membre după situația fără precedent creată de către pandemia cu noul tip de coronavirus.