Pe agenda sesiunii plenare din această săptămână a Parlamentului European s-a aflat un raport al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne ...
În municipiul Tânăveni , se va realiza o importantă investiție REGIO în domeniul social. Este vorba despre un nou centru de servicii sociale pentru vârstnicii din zona Văii Târnavelor.
În societatea contemporană marcată de o interdependență în creștere provocările ridicate de securitatea cibernetică nu mai sunt doar apanajul strict al specialiștilor ci devine, treptat o provocare care își găsește o soluție colaborativă.
Directiva privind asistența medicală transfrontalieră trebuie să ofere tuturor cetățenilor europeni dreptul de a alege țara în care doresc...
Înotul supravegheat, alături de delfini, este folosit din ce în ce mai mult ca terapeutică.
Începutul primăverii a găsit echipa Europe Direct București și partenerii ei în deplasare. De data aceasta am ajuns cu Caravana Stă în puterea ta să schimbi ceva! la Brănești, județul Ilfov
Migrația va fi una dintre principalele teme abordate în campania pentru alegerile europarlamentare, primele care au loc după marea criză din 2015.
Pe agenda Preşedinţiei române a Consiliului UE s-a regăsit, la finalul lunii februarie, şi Reuniunea Grupului la nivel înalt în domeniul educației și formării.
Consiliul UE şi-a adoptat poziţia cu privire la propunerea de revizuire a Directivei privind apa potabilă. Noile norme actualizează standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă.
Europarlamentarul Cristian Preda, raportor din 2014 pentru procesul de integrare a Bosniei și Herțegovina în UE, a spus că Bosnia și...
Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene are pe agenda sa şi investiţia în tineri.
Timp de 2 zile la București are loc reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, organizată de președinția română a Consiliului Uniunii Europene.
România, alături de Franța, se află pe prima poziție la producția de porumb, conform datelor publicate de Eurostat.
Țările Uniunii Europene care nu respecta principiile statului de drept nu vor avea acces la fondurile europene. Consiliul UE poate respinge...
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, avertizează că există riscul unui amestec străin ostil în alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, cerând o începere rapidă a 'renaşterii europene'.