În plenul Parlamentului European de la Strasbourg, a avut loc recent dezbaterea cu privire la Drepturile și obligațiile călătorilor...
Peste 9 milioane euro vor fi alocați prin programul REGIO pentru dotări în sistemul medical din Regiunea Centru.
Viitorul cadrul financiar multianual a fost principalul subiect al reuniunii de la Bruxelles, prima din mandatul României în fruntea Consiliului UE.
Europarlamentarul român Claudiu Ciprian Tănăsescu a susținut la sfârşitul lunii noiembrie, în plenul Parlamentului European, o pledoarie...
Concursul Național de proiecte Lider European derulat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și-a desemnat câștigătorii ediției 2018.
În 2015, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania şi Uniunea Europeană încheiau cu Iranul un acord privitor la programul nuclear al regimului de la Teheran.
Uniunea Europeană condamnă acţiunile militare agresive de anul trecut ale Rusiei faţă de Ucraina în strâmtoarea Kerci din Marea Azov.
Colegiul Economic Delta Dunării Tulcea a demarat de curând proiectul SĂ TRĂIM ŞI SĂ NE MIŞCĂM CONŞTIENT ÎN EUROPA NOASTRĂ!, desfăşurat în cadrul programului european Erasmus+.
Recent în plenul Parlamentului European de la Strasbourg Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a adus în discuţie dumpingul social....
Scrumbia de Dunăre afumată este cel mai recent produs alimentar protejat la nivelul Uniunii Europene.
Debutul anului a marcat 20 de ani de la lansarea monedei unice europene. Adoptată, până acum, de 19 dintre statele membre, moneda euro este strâns legată de uniunea economică și monetară, care continuă să fie dezvoltată și aprofundată.
Consiliul UE a adoptat un regulament de stabilire, pentru 2019, a limitelor de captură pentru stocurile de pește cele mai importante din punct de vedere comercial din Marea Neagră. Regulamentul vizează Bulgaria și România.
Eliminarea tarifelor de roaming s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes măsuri luate în ultima perioadă de Comisia Europeană. Locuitorii din întreaga Uniune profită din plin de comunicațiile mobile în timpul călătoriilor.
Pentru România, viitorul cadru financiar multianual păstrează o importanță strategico-economică ce decurge din câteva date concrete:...
Peste 800 de milioane de litri de vin spumant sunt exportate anual de statele membre UE, însă România nu se află printre marii exportatori.