Comisia Europeană a adoptat noi măsuri de protecție a mediului, care vor restricționa microplasticele adăugate în mod intenționat în produse, în contextul legislației REACH a Uniunii Europene privind substanțele chimice.
Inițiativa cetățenească atrage atenţia asupra faptului că, în ciuda legislației existente care interzice testarea pe animale în cazul produselor cosmetice, testele in vivo sunt în creștere.
Uniunea Europeană nu are intenţia de a se decupla de China, dar trebuie să se protejeze când constată că se abuzează de încrederea sa - susţine vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis
Campania globală Make a Safety Statement a fost lansată recent la Bruxelles. Desfășurată în peste 1 000 de orașe din zeci de țări, campania încearcă să contribuie la reducerea numărului victimelor accidentelor rutiere.
Comisia Europeană a lansat, ieri, o linie de finanțare pentru infrastructura ce deservește exportul ucrainean prin statele membre.
Produsele care conțin și eliberează microplastice în mediul înconjurător vor fi interzise de la comercializare, potrivit noilor măsuri adoptate de către Comisia Europeană.
Uniunea Europeană are nevoie de o clasă de mijloc prosperă și susținută. Doar așa se poate crea și menține bunăstarea pe termen lung în statele și în regiunile UE.
Au fost anunțate nominalizările la ediția din acest an a Premiului Saharov pentru libertate de gândire.
Uniunea Europeană mizează pe energia verde pentru a reduce facturile.
Comisar european pentru managementul crizelor, Janez Lenarčič, laudă eficienţa funcţionării Mecanismului de protecţie civilă a UE, menţionând însă că el trebuie eficientizat continuu.
Uniunea Europeană va trimite 140 de milioane de euro în Afganistan, bani destinaţi asistenţei pentru nevoile de bază ale femeilor în domenii precum sănătatea, educaţia, economia sau agricultura.
În numărul din iunie al revistei academice Romanian Journal of European Affairs (RJEA), editată de Institutul European din România (IER), a fost publicat un articol cu titlul: Drumul spre Europa: între Procesul Berlin și Inițiativa Balcanii Deschiși
Ziua mondială fără mașini vine cu campanii pentru drumuri mai sigure și un transport mai sustenabil.
Parlamentul European a aprobat recent, în sesiune plenară la Strasbourg, numirea Ilianei Ivanova în funcţia de comisar european din partea Bulgariei pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.
Comisia Europeană a adoptat cel de-al doilea raport anual privind punerea în aplicare a Mecanismului de Redresare și Reziliență.