Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Seria Interviuri@IER: Profesor emerit Silviu Cerna

În cadrul seriei Interviuri@IER, Institutul European din România (IER) aduce în atenția publicului un dialog remarcabil cu domnul Silviu Cerna, profesor emerit, Universitatea de Vest din Timișoara.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: IER
Foto: IER

25.08.2025, 12:58

În cadrul seriei Interviuri@IER, Institutul European din România (IER) aduce în atenția publicului un dialog remarcabil cu domnul Silviu Cerna, profesor emerit, Universitatea de Vest din Timișoara. Acesta are o vastă experiență în domeniul științelor economice, fapt reflectat prin publicarea a peste 150 de lucrări științifice în diverse volume de studii, anale și reviste de specialitate, precum și a unui număr de șapte manuale și cursuri universitare, dar și a 18 cărţi la edituri de prestigiu din țară și străinătate.

În cadrul discuției au fost abordate teme precum:  posibile măsuri care ar putea fi adoptate de Uniunea Europeană pentru a-și crește reziliența în actualul context economic – considerat extrem de dinamic – respectiv o viitoare aderare a României la zona euro sau, pe de altă parte, principalele provocări pe care le întâmpină zona euro în prezent. Printre răspunsurile formulate a fost subliniat că, în vederea asigurării competitivității și a rezilienței economiei europene, ar putea fi implementate următoarele măsuri: o politică industrială susținută, investiții în rețelele de energie și o piață integrată a energiei electrice din UE  – una mai eficientă, caracterizată și de o dezvoltare a competențelor, dar și prin crearea de locuri de muncă.

Vă invităm să parcurgeți întregul interviu care este disponibil pe websiteul IER aici.

 

(Mihaela-Adriana Pădureanu,

Expert, Compartimentul Studii – Institutul European din România)

Sursa foto: Institutul European din România
Partener EuranetPlus joi, 02 iulie 2026

Semnal editorial – Președinția irlandeză a Consiliului UE (iulie–decembrie 2026) Între memoria diplomatică a succesului și imperativele rezilienței contemporane  

Cu ocazia preluării de către Irlanda a președinției rotative a Consiliului UE, Institutul European din România (IER) aduce în atenția...

Semnal editorial – Președinția irlandeză a Consiliului UE (iulie–decembrie 2026) Între memoria diplomatică a succesului și imperativele rezilienței contemporane  
Sursa foto: IER
Partener EuranetPlus miercuri, 24 iunie 2026

Semnal editorial – Fondurile europene și investițiile publice în România: implicațiile încheierii PNRR asupra creșterii economice

Institutul European din România (IER) anunță publicarea unui nou microstudiu de tip policy brief, cel cu numărul 21. Textul, intitulat European...

Semnal editorial – Fondurile europene și investițiile publice în România: implicațiile încheierii PNRR asupra creșterii economice
Sursa foto IER
Partener EuranetPlus joi, 18 iunie 2026

Semnal editorial: Suveranitatea tehnologică europeană: viziunea și direcțiile strategice ale Uniunii Europene

Institutul European din România (IER) aduce în atenția celor interesați un nou material de informare. Semnat de Adela-Gabriela Mustață (expert...

Semnal editorial: Suveranitatea tehnologică europeană: viziunea și direcțiile strategice ale Uniunii Europene
Sursa foto: IER
Partener EuranetPlus joi, 11 iunie 2026

Semnal editorial: Politica Agricolă Comună – oportunități și provocări pentru România în contextul noului Cadru Financiar Multianual

Institutul European din România (IER) a publicat microstudiul de tip policy brief cu nr. 20. Acesta se intitulează Politica Agricolă Comună –...

Semnal editorial: Politica Agricolă Comună – oportunități și provocări pentru România în contextul noului Cadru Financiar Multianual
Partener EuranetPlus joi, 04 iunie 2026

Semnal editorial: Strategia Uniunii Europene de combatere a sărăciei

Institutul European din România (IER) a adus în atenția cititorilor un nou material de informare. De această dată, tema abordată este legată...

Semnal editorial: Strategia Uniunii Europene de combatere a sărăciei
Partener EuranetPlus joi, 28 mai 2026

Semnal editorial: Abordarea europeană a domeniului cultural – Busola pentru cultură

Institutul European din România a publicat o opinie despre măsurile luate la nivel european pentru susținerea mai amplă a culturii. Intitulată...

Semnal editorial: Abordarea europeană a domeniului cultural – Busola pentru cultură
Partener EuranetPlus joi, 21 mai 2026

Dialoguri @IER: Politica Agricolă Comună – oportunități și provocări pentru România în contextul noului Cadru Financiar Multianual

Pe data de 14 mai, a.c., Institutul European din România (IER) a organizat în format online (pe platforma Zoom) un nou eveniment în cadrul seriei...

Dialoguri @IER: Politica Agricolă Comună – oportunități și provocări pentru România în contextul noului Cadru Financiar Multianual
Partener EuranetPlus marți, 05 mai 2026

Cercetare despre neutralitatea climatică și industria curată din perspectiva protecției drepturilor omului

În cea mai recentă ediție a Romanian Journal of European Affairs (RJEA), editată și publicată de Institutul European din România (IER) a...

Cercetare despre neutralitatea climatică și industria curată din perspectiva protecției drepturilor omului

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company