Ștefan Taijti a absolvit Conservatorul la București și preferă să dea concerte de vioară pe stradă, promovând un stil muzical în expansiune în România.
Acest an a fost, se pare, o piatră de încercare pentru absolvenții de liceu.
Un grup de tineri entuziaști construiește, la Saschiz, în Transilvania, un concept românesc de valorificare a plantelor din zonă.
Iris Șerban este unul dintre tinerii specialiști ai Muzeului Național al Țăranului Român.
Om politic, jurist, savant și scriitor român născut în Basarabia (provincie istorică romănească răpită de Rusia țaristă (1912), apoi de URSS (1940) Constantin Stere a cunoscut închisorile ruse și surghiunul în Siberia (1886-1892).
Am cunoscut-o deja în urmă cu câteva luni pe Ayako Funatsu, care vine din Yokohama, Japonia. Este designer de decorațiuni din hârtie origami și pasionată de România, de cultura și limba română.
Ana Bănică este, cu siguranță, unul dintre cei mai îndrăgiți ilustratori ai tinerei generații.
Doi mari artiști români, prof univ Marin Cazacu, manager al Centrului Tinerimea Română și Andrei Licareț, unul dintre cei mai talentați și apreciați pianiști concertiști stau de vorbă cu noi despre muzica in timpul pandemie
Ioana Marinescu este istoric de artă și curator și lucrează în cadrul Galeriei Hart. Drumul ei în acest domeniu a început încă din adolescență, când a renunțat la ideea unei posibile viitoare cariere în jurnalism de dragul artei contemporane.
Pârvu Mutu a fost primul pictor român cult, care și-a clădit, în siajul marilor domnitori cărturari ai vremii - Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncovanu - o carieră în pictură
Ștefan Petrea are 19 ani și este deja fondatorul a două afaceri în Iași, orașul său natal. Prima idee de antreprenoriat a avut-o în clasa în clasa a zecea.
Cele mai bune spectacole de teatru independent vor putea fi urmărite, la București, în cadrul Festivalului Undercloud.
Mihai Timuş din Republica Moldova, doctorand la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, specializarea Administrarea Afacerilor
Irina Maria Iliescu este o tânără graficiană și ilustratoare.