Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

România. Flancul Estic – 27.03.2024

“Mihail Kogălniceanu” urmează să devină cea mai mare bază NATO din flancul estic şi de la Marea Neagră

Sursa foto: fb.com / Forțele Aeriene Române
Sursa foto: fb.com / Forțele Aeriene Române

, 27.03.2024, 11:59

Baza militară “Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța (MK cum este denumită de către americani), va fi extinsă în cadrul unui proiect de circa 2,5 miliarde de euro. Aceasta va deveni astfel cea mai mare facilitate de acest tip a Alianței Nord-Atlantice din zona de est a Europei. În noua configurație baza se va întinde pe o suprafață de 2.800 de hectare și va putea găzdui circa 10.000 de militari împreună cu familiile lor. Se estimează că lucrările pentru toate cele 4 etape ale proiectului urmează să fie finalizate până în 2038.

 

Proiectul prevede construcția a tot ceea ce este necesar pentru funcţionarea şi misiunile unei baze de asemenea mărime, a declarat comandantul Bazei 57 Aeriene «Mihail Kogălniceanu», comandorul Nicolae Crețu:

„Proiectul, în prima etapă, cea contractată, prevede dezvoltarea și construcția unei noi piste. Apoi ne concentrăm pe integrarea facilităților nou construite cu facilitățile existente și de aceea vom conecta cele două piste, pentru a putea fi exploatate la capacitate maximă atunci când este nevoie. După care vom construi bretele de rulaj pentru aeronave. Vom avea facilitățile, zona operațională care va fi în măsură să deservească nu numai aeronavele de vânătoare, ci și aeronavele care vin să transporte personal, trupe, materiale, muniție, tot ceea ce este nevoie pentru capabilitățile dislocate. Apoi un nou turn de control, pentru ca mai apoi să extindem capacitatea de primire a trupelor și să dezvoltăm infrastructura permanentă, astfel încât să putem asigura condiţiile necesare tuturor militarilor, atât români, cât și militarii aparținând aliaților și partenerilor noștri, care vor fi dislocați în bază”.

 

La finalul fazei a treia de dezvoltare baza urmează să poată găzdui aproximativ 10.000 de militari aliaţi împreună cu familiile acestora, o cifră similară cu cea de la cea mai mare bază americană din Europa, de la Ramstein (Germania). Dar nu doar numărul militarilor este important în acest proiect care se întinde pe două decenii.

Comandorul Nicolae Creţu a declarat că „la baza dezvoltărilor în curs nu stau elemente de comparație sau de competiție. Este o sumă de capabilități care de-a lungul timpului s-au dovedit a fi necesare pentru a fi instalate în această zonă, iar destinația lor este aceea de a mări zona de securitate și de siguranță pe care Alianţa să o proiecteze deasupra bazinului Mării Negre. Nevoia cea mai mare pleacă de la dezvoltarea capabilităților aeriene, pentru că în acest fel putem să primim celelalte tipuri de forțe terestre, de operații speciale. În afara proiectul de dezvoltare, lucrăm în paralel pe r planuri. Ne concentrăm asupra integrării celor două zone de infrastructură. Ne concentrăm asupra menținerii operaționale a infrastructurii existente și se află în permanentă dinamică dezvoltarea capabilității de primire și susținerea militarilor. În afară de infrastructura permanentă, avem la dispoziție infrastructură semipermanentă sau temporară, nu doar aparținând Forțelor Aeriene Române, ci și aliaților și partenerilor noștri”, a mai spus comandantul Bazei «Mihail Kogălniceanu».

 

Proiectul demarat încă din 2018 când a apărut primul act legislativ este finanţat aproape integral de la bugetul de stat prin Ministerul Apărării Naţionale şi este împărţit, cum scriam, în 4 etape de dezvoltare. Prima este contractată, a început în 2023 şi urmează să fie finalizată în 5 ani. Etapa a doua va continua cu ridicarea hangarelor pentru aeronave, spaţii de adăpostire, depozite pentru materiale tehnice de aviaţie, simulatoare, depozite de muniţie şi combustibil, facilităţi de hrănire. Etapele 3 şi 4 sunt destinate aspectelor administrative care ţin mai mult de confortul şi susţinerea personalului, inclusiv facilităţi sociale în care militarii vor putea locui cu familiile lor. În prezent la MK se află circa 3.500 de militari americani şi aliaţi, inclusiv din Divizia 82 Aeropurtată, iar în diferite momente a găzduit, temporar, până la 5.000 de militari.

(Bogdan Dinu)

 

RadioRomaniaInternational · România. Flancul Estic – 27.03.2024

 

Foto: US Armed Forces
România. Flancul Estic miercuri, 11 martie 2026

Aliații NATO și-au testat forța de foc pe Flancul Estic

România a găzduit recent secvențe ale exercițiului Dynamic Front 2026, cel mai mare exercițiu de artilerie al Forțelor Terestre ale Statelor...

Aliații NATO și-au testat forța de foc pe Flancul Estic
Credit foto: Lucian Irimia / Agenția Media a Armatei
România. Flancul Estic miercuri, 04 martie 2026

Militarii români, spanioli și moldoveni s-au instruit în Munții Carpați

De curând, militari ai Batalionului 634 Infanterie s-au instruit, timp de o săptămână, în Munții Tarcău, județul Neamț, alături de aliați...

Militarii români, spanioli și moldoveni s-au instruit în Munții Carpați
Foto: Cătălin Dinu
România. Flancul Estic miercuri, 25 februarie 2026

Unitate dincolo de frontiere

Dislocat în România în anul 2017, contingentul polonez are misiunea de a contribui la asigurarea prezenței înaintate adaptate pe Flancul Estic...

Unitate dincolo de frontiere
Foto: Agenția Media a Armatei
România. Flancul Estic miercuri, 18 februarie 2026

Black Knights 2026, un exercițiu comun al tancurilor americane și românești

Deși în poligonul Smârdan nu cădea niciun fulg, vântul cobora temperatura resimțită spre minus 15 grade Celsius. În acest decor s-a...

Black Knights 2026, un exercițiu comun al tancurilor americane și românești
România. Flancul Estic miercuri, 11 februarie 2026

Interoperabilitate la altitudine între militarii români și belgieni

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra Neamț au desfășurat un exercițiu internațional, alături de aliați belgieni din cadrul...

Interoperabilitate la altitudine între militarii români și belgieni
România. Flancul Estic miercuri, 04 februarie 2026

Contingent al armatei portugheze în cadrul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est din România

Rotațiile de trupe aliate dislocate în România fac parte dintr-un mecanism permanent de consolidare a posturii de descurajare și apărare a NATO...

Contingent al armatei portugheze în cadrul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est din România
România. Flancul Estic miercuri, 28 ianuarie 2026

Vizită în România a SACEUR

Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Alexus Grynkewich, a efectuat săptămâna trecutǎ o vizită oficială în România....

Vizită în România a SACEUR
România. Flancul Estic miercuri, 21 ianuarie 2026

Schimb de ștafetă sub însemnele NATO

Militarii portughezi, membri ai celui de-al VIII-lea contingent dislocat în România, au preluat misiunea de la colegii lor. Parteneriatul dintre...

Schimb de ștafetă sub însemnele NATO

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company