De la început, amintim că cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ din România.
Ciorba de perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Preparea ei pare simplă, dar trebuie făcută cu atenţie deoarece există pericolul ca perişoarele să se desfacă şi să se împrăştie în zeama în care fierb.

Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, adulţii rezidenţi din ţări terţe, dar şi persoanele adulte provenind din străinătate care au dobândit o formă de protecţie în România au dreptul la efectuarea unui curs gratuit
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 12 mai 2015.
Ciorba de ştevie se prepară extrem de uşor, în numai jumătate de oră.
Ciorba de ştevie se prepară extrem de uşor, în numai jumătate de oră.
În România, una dintre instituţiile prin intermediul cărora se pot efectua transferuri internaţionale de bani este Compania Naţională Poşta Română.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 5 mai 2015.
Conform unei hotărâri de guvern, pe parcursul întregului an 2015, Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului român al Afacerilor Interne va elibera cel mult 5.500 de avize de angajare pentru cetăţenii străini.
Fiecare provincie a României se poate lăuda cu preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor.
Fiecare provincie a României se poate lăuda cu preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor.
Vã invitãm sã deschidem din nou uşa bucãtãriei româneşti, mai precis a celei transilvănene.