Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

„Un pas în urma serafimilor”, lansat în cinematografe.

Margareta Pâslaru i-a oferit actorului Ștefan Iancu premiul pentru originalitate interpretativă

„Un pas în urma serafimilor”, lansat în cinematografe.
„Un pas în urma serafimilor”, lansat în cinematografe.

, 22.09.2017, 12:32

Un pas în urma serafimilor, debutul în lungmetraj al lui
Daniel Sandu, a avut premiera de gală, joi seară, la Hollywood Multiplex din
București, unde Margareta Pâslaru i-a oferit actorului Ștefan Iancu, protagonistul
filmului, premiul pentru originalitate interpretativă, în valoare de 1.000 de
dolari.


Premiul de Originalitate Margareta Pâslaru este acordat
anual, începând din 2010. Au fost recompensați cu acest trofeu Andrei Ciobanu
(2010), Bernice Chitiul (2011), Alina Manole (2012), Călin Grigoriu
(2013), Eva Radu (2014), Dan Iliuță (2015) și Liceul de Coregrafie Floria
Capsali (2016).


În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la
maturitate trebuie să folosim «numele» spre binele altora, este motto-ul
artistei care va împlini, în curând, 60 de ani de activitate. Lucrul pe
multiple planuri mi-a fost răsplătit atât de public, cât și de experți. La
rândul meu, am susținut tineri de viitor, fie la Tinerimea
Română, fie prin emisiuni radiofonice, mai întâi la Radio
Actualități, apoi la Radio Cultural, continuând la Radio Clasic. Îngrijorarea
provocată de mimetismul vizibil pretutindeni m-a determinat, în 2010, să
inițiez un premiu anual pentru originalitate interpretativă, declară
Margareta Pâslaru.


Născut pe 26 decembrie 1997, Ștefan Iancu a interpretat
roluri în peste zece producții românești și străine, lungmetraje și filme de
televiziune.


A făcut parte din distribuția unor filme precum Kyra
Kyralina (2014), de Dan Pița, Walking with the enemy (2013), de Mark
Schmidt, și Amintiri din epoca de aur(2009), proiect de Cristian Mungiu. A
împărțit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley și
câțiva ani mai târziu, cu Steven Segal.


Despre cea mai recentă experiență a sa, Un pas în urma
serafimilor, Ștefan Iancu spune că este una dintre cele mai frumoase de până
acum. Mândru de performanța sa, actorul spune: Totul a început de la Daniel
Sandu. M-a impresionat prin profesionalismul de care a dat dovadă. Mi-a oferit
un anumit grad de certitudine și am știut că mă pot încrede în el.


Margareta Pâslaru, cântăreață, actriță de teatru și film și producător
de televiziune, a debutat la finalul anilor 1950. Între filmele în care a jucat
se numără Veronica, Gloria nu cântă și Expresul de Buftea.


Este prima solistă de muzică ușoară care a primit la Cannes
Trofeul M.I.D.E.M., în 1969, după ce în România a câștigat Discul de Aur în
1968. La începutul anilor 1980 s-a mutat în Statele Unite și de atunci participă
și organizează campanii umanitare. Palmaresul său cuprinde peste 700 de
înregistrări, rezultat al colaborării cu 65 de compozitori, dar și al
interpretării unor piese din repertoriul străin.


În 1996, a devenit membru de onoare UNICEF pentru promovarea
artei muzicale românești și protecția copilului, iar în 2000, cetățean de onoare
al Municipiului București. A primit, în 2013, Ordinul Coroana României în grad
de Cavaler, decorația fiind înmânată de principesa Margareta, în numele regelui
Mihai I. În 2016, Margareta Pâslaru a fost recompensată cu placheta Artist
plurivalent, premiul de excelență pentru întreaga carieră oferit de Uniunea
Autorilor și Realizatorilor de Film.


Un pas în urma serafimilor, lungmetrajul de debut al lui
Daniel Sandu, rulează de vineri în cinematografe din 35 de oraşe din ţară, iar
proiecţii de gală în prezenţa echipei sunt programate să aibă loc la Piatra
Neamţ, Focşani şi Sibiu.


Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi
doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox.
Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă
seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună
cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă.
Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un
profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea
şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a
rezista în seminar.


Un pas în urma serafimilor îi are în rolurile principale pe
Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov, distribuţia fiind completată de Ali Amir, Alfred
Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian
Popescu şi Radu Botar.


Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu,
imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea
Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian
Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada
Solomon şi Ioana Drăghici.


Debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu este o
producţie Hi Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al
Cinematografiei şi Programul MEDIA – EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene,
Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Dr. Oetker, Vodafone România, MEDA,
Praktiker România, Alphega Farmacie.


Un pas în urma serafimilor este distribuit în România de
microFILM, iar la nivel internaţional de INDIE SALES.

Afiș film
Anunțuri - Evenimente luni, 15 decembrie 2025

Proiecție de film la Radio România Cultural!

Radio România Cultural va proiecta, pe 18 decembrie, de la ora 20:00, pe site-ul propriu, în regim de cinema, filmul Tinerețea unui dictator, în...

Proiecție de film la Radio România Cultural!
Afiș eveniment
Anunțuri - Evenimente luni, 15 decembrie 2025

Ruxandra Donose, concert extraordinar de muzică barocă la Sala Radio

Cunoscuta mezzosoprană Ruxandra Donose, o prezență constantă pe scenele de concert din întreaga lume, este invitata specială a Orchestrei de...

Ruxandra Donose, concert extraordinar de muzică barocă la Sala Radio
Omul Anului 2025 la Radio România Internaţional
Anunțuri - Evenimente joi, 11 decembrie 2025

Omul Anului 2025 la Radio România Internaţional

Dragi prieteni, Radio România Internaţional continuă tradiţionala sa anchetă de opinie printre ascultători şi utilizatorii de Internet şi...

Omul Anului 2025 la Radio România Internaţional
Afiş concert Sala Radio
Anunțuri - Evenimente miercuri, 10 decembrie 2025

Moarte și transfigurație, de Richard Strauss, la Sala Radio

Vineri, 12 decembrie (de la ora 19:00), concertul de la Sala Radio este o invitație la meditație – Moarte și transfigurație (1889), poem...

Moarte și transfigurație, de Richard Strauss, la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente miercuri, 03 decembrie 2025

4 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio

Dacă vă doriți un cadou muzical de Moș Nicolae sau căutați un concert tradițional de colinde, așa cum s-au păstrat ele în satul românesc,...

4 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente marți, 02 decembrie 2025

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România dă startul sărbătorilor de iarnă

Ediția București 2025 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România (numărul 158 în istoria de peste trei decenii a proiectului), își va...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România dă startul sărbătorilor de iarnă
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Big Band-ul Radio România lansează Romanian Youth Jazz Orchestra

Joi, 4 decembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio – alături de Burneci Music și Exces Music, lansează Romanian Youth Jazz Orchestra,...

Big Band-ul Radio România lansează Romanian Youth Jazz Orchestra
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Editura Casa Radio lansează noile titluri de proză, poezie şi teatru la Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România

Vineri, 5 decembrie, la ora 14:30, cei mai mici cititori sunt aşteptaţi la lansarea audiobookurilor din colecţiile „Radio-Prichindel” şi...

Editura Casa Radio lansează noile titluri de proză, poezie şi teatru la Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company