Iotta Naum
Poet, dramaturgu și profesor armân. Easti faptu tu anlu 1873, tu câsâbălu Veryea, tu Gârție. Puteț s-ascultaț puizii anyrâpsiti di Iotta Naum ș-dghivâsiti di Aurica Piha și Cristian Stere.
Tașcu Lala, 07.06.2026, 11:58
Poet, dramaturgu și profesor armân. Easti faptu tu anlu 1873, tu câsâbălu Veryea, tu Gârție. Sculia primarâ u feați Veryea, Lițeulu-l bitisi Bituli tu-anlu 1896/97 și Facultatea u bitisi București. Lucră un șcurtu chiro la Lițeulu di Bituli, deapoaea s-mută la Sculia superioarâ di Sârunâ ca profesor di istorie di iu dusi di lucră ca profesor tu câsâbiclu Râmnicu, tu Rumânie.
Ari-ngrâpsitâ puizii și teatru, nica dit dzâlili cându eara studentu București, ți li publică tu Revista “Pindul” ți inșea tu-añil’i 1898-1899 ș-tu Revista “Lumina” (1903-1908). Tuti aesti furâ adunati di Dina Cuvata și publicati di UCAM, di Scopia tu-unâ carti cu titlul “Romana” dupâ drama tu trei acti, cari fu publicatâ tu Revista “Lumina”.
La vatrâ
Stau ca lailu ningâ vatrâ,
Tut mi șuț și mi-anvârtescu,
Nu-am tu suflit lișureațâ,
Nu-am țiva ta s-mi hârsescu.
Nu-ari oarâ, nu-i minutâ
Sâ stau și s-escu-arâhati,
Sâ-ñi duchescu că-am avutâ
Parti di a meali ñeati.
Ș-prăvdzâli nu pistipsescu
Că s-u ducâ-ahâtâ greațâ
Câtâ duc io cu ah ș-cu oh,
Cu plândzeri și cu lâiațâ.
Așteptu adzâ, așteptu mâni
Sâ-ñi mi ved țiva ma ghini,
Ma iar’ ca-araclu tu nâpoi
Mi duc mâratlu di mini!
Fumeal’i ñi-am, ânveastâ am,
Vor ta s-mâcâ, ta s-bâneadzâ;
Ți s-fac când’ saclo easti gol
Și di foami tuț uhteadzâ?
Mințâl’i ñi-fug din cap și nu știu
Ți s-adar tu-ahtari oarâ…
S-ñi-aspulbir caplu i s-aravd’
Ai, nica di-aestâ oarâ?
S-aproachi dzuua, vai di io,
Cu canâ pâră tu pungâ,
Pri iu va s-dau sâ scot țiva
Ti mâcari ta s-nâ-agiungâ.
Niscânti ori âñi yini-ași
Ta sâ scot nâ boați zurlâ
S-blastim sertu pi-Ațel-di-Nsus
Câțe nu-ari ti noi ñilâ.
S-l’i spun cum l’-fați pri-uñl’i-avuț
Și s-bâneadzâ cum s-lâ yinâ
Și-alțâ s-l’i-alasâ gol’i ș-lipsiț
Di foami ta ș-si dirinâ.
Vai di mini ți zburăscu?
Ah, mințâl’i ñi-sunt chiruti.
Urfañea!! Doamne! l’eartâ-mi,
Urfañea și-aduți multi!
Di cându
Di cându ti vidzui, lea feată,
Anda trițeai ti la fântânâ,
Di-atumțea inima ñi-armasi
Ti mușuteața-a ta di dzânâ.
Ti ligânai, o moi daileană,
Analtâ, zveltâ, cum hii tini,
E! cum puteam io ta s-aravdu,
Și dorlu-ț s-nu s-dișteaptâ-n mini!
Io ti mâtrii ahâtâ oarâ
Pân ocl’i-a mel’i âñi ti chirurâ.
Lumea trițea, mâtrea pi mini
Ș-dzâțea că mințâl’i ñi-fudzirâ.
Di-atumțea stau âncl’is ân casâ
Ș-la tini tut mi minduescu,
La tini ș-la-a ta mușuteațâ
Ș-di dorlu-a tău, io mi tuchescu.
O, ficiori
O, ficiori, o, voi giunami,
O, voi, picurari alepț’,
Nu videț yiștearea-a voastâ
Tu ți halâ voi u-aveț?
Nu videț voi cum s-arucâ
Tuț dușmañl’i pristi voi,
Cum di zorlea vor s-vâ-u zmulgâ
Și s-vâ facâ s-hiț ca oi?
Ți? Nu-aveț tu-a vostu cheptu,
Voi, nâ inimâ-armâneascâ.
Și-alâsaț yișteaprea scumpâ,
Ehțârl’i s-u pângâneascâ?
Nu știț voi ți vor tra s-facâ?
El’i mâtrescu s-vâ urgheascâ,
Și deapoa cu lișureațâ
Di la sin s-vâ u-aricheascâ.
Niți-arșini, ni că zori
Nu vâ yini-anda videț
Că yiștearea di-a pâpâñilor
Hiț aproapea s-u chireț?
Cum? Nu bati-a vostu cheptu?
Nu-l duchiț blâstemlu mari,
Ți pâpâñil’i vâ lu-arucâ
Dit mirmințâ cu uhtari?
Limba âi yiștearea-a voastâ
Limba mșeatâ ți-u zburâț.
Limba ți pâpâñil’i a voșțâ
Vâ-alâsarâ di cu ñiț.
Ansâriț, giunami-aleaptâ,
Cu tuț mâñli voi s-vâ daț
Și deadun cu moartea-a voastâ
Limba scumpâ s-u-ascâpaț.
Ansâriț voi, gioñi dit Pindu,
Voi, aslañl’i ți-aștiptaț,
Că pâpâñil’i dit mirmințâ
Vâ zghilesc’: “Nu u-alâsaț”.
Dor di dadâ
Di-anda ñi-nchisii di-ația,
Di la sinlu-a tău dârut.
Âñi si pari, scumpâ dadă.
Că tu lumi hiu chirut.
Ti-alâsai cu multâ jali,
Cându noi nâ ghiunuim,
Când’ cu lăcrâñili-ntr-ocl’i
Doil’i noi nâ dispârțâm.
Eara toamna, frândza-a fadzlor
Galbinâ s-ascutura;
Jalea canda, tu tut loclu,
Jalea canda s-aștirnea.
Nu s-avdza cântarea-a pul’lor,
Ni birbil’lu-ațel mușat.
Maș zghilearea-a picurarlui
Și fricoslu-l’i așuirat.
O! di-atumțea hiu diparti,
Dip diparti di-a tău sin,
Ni cu ocl’il’, ni cu mintea
Nu lu-agiungu-a tău suschin.
Strâbâtui amări și-arâuri
Pân s-agiungu-aoa iu esc’,
Ma di dorlu-a tău ți-i mari
Dzuuâ ș-noapti mi tuchesc’.
Multu-amarâ-i xinitia…
Câti lăcrâñi io nu vers’
Cât la tini, scumpâ dadâ,
Mintea cându ñi-u-ndriptedz!?
Yisi vream ta s-hibâ bana
Că tu yisi maș ti ved,
Cât di multu hii hârcoapâ,
Ningâ tini, anda io șed.
lu hiț añi tricuț di multu,
Ficiureața s-ñi-u daț iara?
Ficiuramea! tut sâ-ñi cântâ
Scumpa-ñi dadâ-n leagun seara.
Diparti di-a l’ei gioni
Stau âncl’isâ-n casâ laia-ñi,
Tut suschir și tut uhtedz,
Mintea-ñi adzâ di la tini
Io nu pot s-u dipârtedz.
Singurâ ñi-armân ân lumi,
Singurâ, fâr di-agiutor.
Singurâ, cavai di mini,
Dzuuâ ș-noapti maș pi-un dor.
Alâxiti,-armâtusiti
Soațâli s-acațâ-n cor.
Io, cu inima-nvirnatâ,
Li mâtrescu dit ubor.
Șapti añi di-atumțea tricurâ.
Di-anda mi-alâsași.
Nu ti sâturași di xeani
Ta s-ti torñi di-iu-azbuirași?
Dorlu nu ñi-ti lo ti-nveasta?
Nu țâ-i dor ti Lena-a ta?
Yina s-vedz maș, Dimitrachi,
Anvirnatâ ea cum sta.
O, ți dulți eara bana,
Doil’i-anda earam deadun.
Tora maș fârmați laia-ñi
Tutâ dzuua mini-adun.
Casa tutâ ñi-pari pondâ.
Plângu io di dorlu-a tău,
Lacrâñi caldi ți tuchescu
Și lu-astingu geanlu-a meu.
Candu-a s-yinâ oara scumpâ
Ta s-ascap di jali ș-io,
Ta s-ascap s-mi ved ca lumea
Ningâ giuvaerlu-a meu!
Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.
