În cadrul întrevederii au fost abordate teme privind dezvoltarea cooperării bilaterale din perspectiva mobilității europene, precum și cu referire la comunitatea românească, respectiv olandeză de pe teritoriul celor două state.
Întrevederea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu părintele Boian Alexandrovici, vicar al Timocului.
Primele permise de mic trafic de frontieră, între România și Ucraina, vor fi înmânate în primăvară, anunță ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Sebastian Ioan Hotca a fost numit în funcţia de secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Ghidul de conștientizare pentru promovarea sănătății și prevenirea riscurilor de îmbolnăvire asupra copiilor și bătrânilor lăsați acasă în urma migrației pentru muncă.
Libera circulaţie a lucrătorilor români în străinătate, dezbătută de Angel Tîlvăr şi Codrin Scutaru
Cetățenii români care au muncit în ghetourile din timpul regimului național-socialist din Germania (1933-1945) pot beneficia de drepturile bănești prevăzute de o lege din Germania.
Vineri a avult loc, la Curtea de Argeş, cermonia de plecare a Batalionului 33 - Vânători de Munte 'Posada' într-o nouă misiune în Afganistan.
Senatul României a adoptat proiectul de lege pentru rotecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
Întoarcerea din Afganistan a ultimului contingent de ofiţeri şi subofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne a fost marcată, miercuri, printr-o ceremonie la sediul ministerului.