Degustare la Cotnari
Astăzi ne propunem să pornim pe un drum al vinului, către nord-estul ţării, în judeţul Iaşi. Poposim la Cotnari, unul dintre cele mai mari târguri din Moldova, pe la 1560.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ana-Maria Cononovici, 06.04.2024, 12:00
Astăzi ne propunem să pornim pe un drum al vinului, către nord-estul ţării, în judeţul Iaşi. Poposim la Cotnari, unul dintre cele mai mari târguri din Moldova, pe la 1560.
La Cotnari tradiţia vinului se împleteşte cu istoria locurilor, după cum ne-a povestit Mihaela Turturică, inginer enolog: “Podgoria are o vechime de 2000 de ani, există o cetate geto-dacică, în zonă, pe dealul Cătălina, care atestă prezenţa de peste 2 mii de ani a culturii de viţă de vie. În prezent avem 1750 hectare de viţă de vie, unde cultivăm în special soiuri pentru vinuri albe, toate soiuri româneşti: Frâncuşă, Fetească albă, Grasă de Cotnari şi Tămânioasă Românescă. Avem şi o plantaţie tânără de Busuioacă, pentru vinuri roze şi Fetescă Neagră, pentru vinuri roşii.”
Mihaela Turturică ne-a însoţit apoi în cramă: “Ne aflăm la 12 metri sub pământ, temperatura este 10-12 grade Celsius constantă tot timpul anului. Avem 15 astfel de încăperi, numite hrube, pentru că legenda spune că acestea ar fi hrubele lui Ştefan cel Mare. De aici vinul poate avea două destinaţii: fie la linia de îmbuteliere, fie – vinurile care sunt considerate cele mai bune – sunt îmbuteliate în sticle şi păstrate la vinotecă, o bibliotecă de sticle. Se spune că într-o sticlă de vin băută există filosofia a trei cărţi. Aşa că vă invit la citit. Vinoteca pe care o s-o vedeţi are în jur de 1 milion de sticle, cea mai veche este din recolta anului 1956. O să vedeţi această poziţie a sticlei (n.r. culcată orizontal), pentru ca în permanenţă lichidul să vină în contact cu dopul, tocmai pentru a avea loc aceste schimburi care duc la formarea buchetului vinului, pentru că dacă la vinurile tinere vorbim despre aromă, la cele vechi vorbim despre buchet. O să vedem la degustare care este diferenţa.”
O degustare are regulile ei. Este aproape un ritual de familiarizare a vizitatorului cu vinurile, alături de brânză, pâine, struguri, sau alte mici gustări. Mihaela Turturică: „Vom degusta patru vinuri albe şi un vin roşu. La degustarea vinurilor albe, folosim pahare speciale, tip lalea, la bază mai largi iar la gât mai înguste, ca printr-o agitare uşoară a vinului să putem simţi aromele volatile date de acizii volatili din vin. Se spune că la degustare participă toate simţurile: pentru că mai întâi vedem şi observăm culoarea, limpiditatea, după care agităm puţin paharul, mirosim, luăm o sorbitură pe care o plimbăm prin cavitatea bucală şi avem două variante, fie scuipăm în boluri speciale, fie înghiţim.”
Pe teritoriul satului Cotnari se găseşte platoul Cătălină, unde se află o cetate construită la începutul secolului al IV-lea î.e.n. Este situl arheologic „Cetatea de la Cotnari”. Aici, cercetările arheologice au pus în evidenţă existenţa unor locuinţe de suprafaţă şi a unor bordeie. Au fost identificate şi resturi de locuire din sec III—II î.e.n. Tot aici se semnalează descoperirea unor resturi de locuire din paleolitic, eneolitic (Cucuteni). Lângă Cetatea Dacică, având o suprafaţă de 7,6 ha, se găseşte rezervaţia situată pe Dealul Cătălina, alcătuită în principal din specii de arbori a căror vârstă este de 150 – 200 ani.
Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Cotnari a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, ca parte a Ansamblului medieval „Curtea Domnească”. Din acest ansamblu medieval mai fac parte si ruinele Palatului Domnesc, rămânând astăzi doar nişte hrube (vestitele pivniţe domneşti).
Tot aici se găseşte şi Podul medieval de la Cârjoaia, care a fost construit la porunca lui Ştefan cel Mare (1457-1504), fiind situat de-a lungul „drumului vinului” dintre Hîrlău şi Cotnari, unde era Palatul Domnesc. Podul este atestat documentar abia într-un document din anul 1680. A fost construit din piatră de râu cioplită, cu patru bolţi, măsurând 42 m lungime (după cum s-a constatat în anul 1845). În anul 1847, domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a dispus refacerea podului doar cu o singură deschidere a arcului şi nu toate patru bolţi, aşa cum fuseseră înainte de 1845. În prezent, nu se mai poate spune care părţi ale podului mai aparţin construcţiei originale.
