Astăzi vă invităm într-o zonă rurală, aflată la 17 km, de oraşul Suceava, la Zăhărești, sat al comunei Stroiești, din județul Suceava.
Astăzi ajungem în Alba Iulia. Orașul este cunoscut, în general, publicului și specialiștilor pentru vechimea sa și pentru semnificația evenimentelor istorice de importanță locală și națională care au avut loc aici.
Astăzi vă invităm într-un loc plin de tradiţii şi încărcat de frumos, aflat la 177 de kilometri nord-vest de București. Mergem în satul Dâmbovicioara, reședința comunei cu același nume, din judeţul Argeş.
Ne oprim azi într-o comună situată în zona montană a județului Buzău: Colți. Aceasta este renumită prin faptul că e singura localitate din România în care au existat mine de exploatare a chihlimbarului.
Astăzi vă propunem un popas într-un oraş-târg medieval, din centrul României: Brașov.
Astăzi vă invităm să privim Bucureştiul altfel. Nu putem să nu amintim că ne aflăm într-o capitală Europeană, unde ne putem bucura de parcuri, de leisure, dar şi de istorie şi cultură.
Ne îndreptăm azi spre nordul României și ne oprim în regiunea istorică Bucovina, în județul Suceava.
România este unul dintre cei mai mari producători de sare din lume, iar exploatarea sării este o ocupație foarte veche.
Anul acesta ar fi trebuit să fie Capitală culturală europeană, dar din cauza situaţiei Covid îşi va exercita acest titlu în anul 2023
Orașul Turda se află printre așezările vechi și importante ale istoriei României.
Astăzi vă propunem o excursie într-o zonă montană, accesibilă pe tot timpul anului. Vă invităm pe drumuri de munte în inima munţilor Bucegi, către cabana Mălăieşti, situată la altitudinea de 1720 de metri
Ajungem azi în partea estică a României, într-un oraș liniștit, de munte, cu puțin peste 11.000 de locuitori. Târgu Ocna a fost declarată în 2002 stațiune turistică de interes național și stațiune balneoclimatică în 2013.
Astăzi vă propunem o vizită într-o zonă mai puţin dezvoltată turistic: Oarba de Mureș, sat aflat la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș, ce aparține orașului Iernut din județul Mureș, Transilvania, în zona centrală a ţării.
Ne îndreptăm azi spre vestul României. În această zonă, munții formează un platou uriaș, care este împărțit în două de râul Arieș, unde peisajele îi încântă chiar și pe turiștii cu cele mai exigente gusturi.