Comisia Europeană a adoptat o amplă strategie pentru a intensifica sprijinul acordat regiunilor estice ale blocului comunitar care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina. Pentru a se asigura de progrese, Comisia va iniţia un dialog politic anual la nivel înalt care să analizeze acţiunile Uniunii şi impactul lor asupra rezilienţei şi dezvoltării regiunilor sale estice. Primul astfel de eveniment va avea loc peste trei zile, la 26 februarie, când instituţiile financiare vor semna o declaraţie de lansare a mecanismului EastInvest.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat prioritățile pe care Uniunea le va urma în cadrul forurilor Organizației Națiunilor Unite însărcinate cu apărarea drepturilor omului în 2026. Bruxelles-ul este în mod special preocupat de oprirea încălcărilor acestor drepturi în Ucraina, Rusia, Belarus, din teritoriile palestiniene ocupate şi Iran.