Euro a fost moneda cel mai des utilizată pentru exporturile în statele din afara Uniunii Europene. Moneda unică europeană ar putea fi adoptată și de Bulgaria de la începutul anuui următor.
SUA au anunțat din nou taxe vamale mărite pentru importurile din Uniunea Europeană. Bursele europene au înregistrat scăderi importante, în timp ce oficialii europeni cer un acord comercial bazat pe „respect”, nu pe „amenințări”.
Experţii avertizează că majorarea tarifelor pentru mărfurile importate în Statele Unite riscă să genereze un război comercial internaţional.
Valoarea comerțului UE cu fier și oțel a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, deși cantitățile exportate au scăzut. Statele Unite Ale Americii au fost al doilea cel mai mare importator de astfel de produse.
Ritmul de creştere a economiei româneşti va încetini în 2025, estimează Banca Mondială.
Exporturile de produse reciclabile au înregistrat o creștere semnificativă în ultimul an, în timp ce importurile s-au diminuat cu o cincime.
Importurile și exporturile UE de produse de înaltă tehnologie au înregistrat o valoare aproape identică în 2023, cu un avans pentru mărfurile care au părăsit blocul comunitar.
Uniunea Europeană va implementa un o nouă politică comercială ale cărei obiective țin cont de Pactul verde european și nevoia de digitalizare, dar și de vulnerabilitățile Uniunii vizibile de la debutul pandemiei.