Parlamentul European încearcă din nou să impună în întreaga Uniune Europeană definirea delictului de viol pe baza lipsei consimţământului din partea victimei şi nu pe baza folosirii forţei sau a ameninţării. Acest demers a eşuat anii trecuţi, întrucât nu a obţinut suficient sprijin în Consiliul Uniunii Europene din partea statelor membre.