Recent, în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European a avut loc o dezbatere amplă pe marginea raportului privind performanța Politicii Agricole Comune în perioada 2014-2021
Programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în şcoli continuă pentru cei peste 30 de milioane de copii din UE.
Acest tip de evenimente adună mii și zeci de mii de oameni, organizatori, expozanți sau vizitatori şi lasă, după trei sau patru zile, propria amprentă de carbon.
Agricultura ecologică va juca un rol esențial în transformarea sistemului alimentar al UE și asigurarea unei alimentații mai sănătoase și mai durabile.
Sectorul agricol are nevoie de mai multă susținere și fonduri suplimentare alocate de Comisia Europeană.
Uniunea Europeană trebuie să își actualizeze legislația privind ca transportul maritim al animalelor vii să fie cât mai puțin dăunător pentru acestea.
Provocările din ultima perioadă au determinat Comisia Europeană să lanseze un plan de urgență pentru ca europenii să nu sufere din cauza lipsei de alimente.
Reducerea numărului de animale este una dintre soluțiile discutate la nivel european ca măsură de combatere a schimbărilor climatice, dar o astfel de decizie ar spori dependența UE de importurile de carne.
Pădurile contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la protejarea biodiversității, iar noua strategie a UE pentru păduri adoptată de Comisia Europeană este centrată pe o silvicultură durabilă.
Raportul despre inversarea tendințelor actuale din interiorul locului comunitar în circulația forței de muncă și a capitalului are ca obiectiv principal echilibrarea dezvoltării economice.
Lipsa acoperirii mobile de mare viteză în zonele rurale îndepărtate contribuie la izolarea acestora.
Comisia Europeană ar rezolva două obiective printr-o viziune pe termen lung pentru zonele rurale. Primul ar fi dezvoltarea economică a mediului rural și al doilea ar fi crearea unei complementarități între sat și oraș.
Acordul comercial UE-Marea Britanie creează deja probleme transportatorilor europeni și comerțului cu fructe și legume dintre cele două entități.
Viitoarea Politică Agricolă Comună se bazează pe nouă obiective, caracterizate prin ambiții mai mari legate de protejarea mediului și combaterea schimbărilor climatice, precum și printr-o mai bună direcționare a sprijinului.
Rolul albinelor este unul vital - ele contribuie la înmulțirea multor plante cultivate sau sălbatice, fapt ce se reflectă în producția alimentară, conservând, în același timp, biodiversitatea.