Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus în categoria statelor ale căror titluri oficiale de calificare ca medic specialist pot fi echivalate cu certificatul în domeniu eliberat de Ministerul Sănătăţii.
Eu pot, eu sunt magician este parola, iar odată ajuns în lumea de vis, eroul de poveste, un copil venit chiar şi pentru prima dată pe scenă, se joacă de-a poveştile.