Instituţiile europene - Consiliul, Comisia şi Parlamentul – au semnat o declaraţie comună prin care se angajează să pună cultura în centrul politicilor Uniunii. Documentul cuprinde 12 principii generale, de la libertatea artistică și sprijinirea artiștilor până la accesul la cultură, protejarea patrimoniului și rolul culturii în sănătate, dezvoltare și mediu.
Inițiativa Universităților Europene contribuie la stabilirea unor alianțe transnaționale între instituțiile de învățământ superior pentru a dezvolta o cooperare structurală, durabilă și sistemică pe termen lung în domeniul educației.
Europe Direct București a lansat concursul de fotografie UE și EU!
Câştigătorul din acest an al Premiului LUX pentru cinema este Sámi Blood, de Amanda Kernell, o coproducţie Suedia / Danemarca /Norvegia.