Au trecut mai bine de 13 ani de când România şi Bulgaria fac parte din Uniunea Europeană, dar cele două ţări nu au fost acceptate încă în Spaţiul Schengen.
Potrivit rezultatelor celui mai recent Eurobarometru, mai mult de trei din patru cetățeni consideră că moneda unică este benefică pentru Uniunea Europeană. Acesta este cel mai puternic sprijin înregistrat de la începerea sondajelor, în 2002.
Unul dintre subiectele importante şi de interes pentru cetăţenii UE se referă la drepturile lor sociale - pensie, ajutorul de șomaj, alocații...
Statutul de cetățean al UE aduce cu sine câteva drepturi fundamentale. Dintre acestea, dreptul la libera circulație este apreciat în mod special...
Croaţia îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la zona Schengen, a decis Comisia Europeană, săptămâna trecută, la Strasbourg, în cadrul Colegiului Comisarilor.
Consiliul UE a adoptat în mod oficial Regulamentul de instituire a Autorității Europene a Muncii.
Pentru a crește gradul de sensibilizare în rândul autorităților naționale și al operatorilor economici cu privire la principiul recunoașterii...
Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat controalele pentru persoane la...
Parlamentul European a adoptat raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, elaborat de către Comisia pentru Libertăți Civile,...
Parlamentul European a reafirmat, într-o rezoluţie, că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din spaţiul Schengen şi a cerut Consiliului European să aprobe aderarea celor două state.
Încrederea europenilor în Uniune şi în politicile sale este la cote bune. Chiar mai bune, în cazul României, decât cea în instituţiile naţionale.
Comisia Europeană va prezenta un plan de acţiune pentru crearea unui 'Schengen militar' cu scopul de a facilita transportul de trupe şi...
Reţeaua lectoratelor de limba română se extinde, începând cu anul universitar 2017-2018, în încă patru universităţi din...
Uniunea Europeană şi Marea Britanie au lansat, luni, la Bruxelles, negocierile pentru Brexit, care vor dura mai puţin de doi ani şi vor permite, în premieră, ieşirea unei ţări din Uniune.